Globalizare și liberalism (II)

Între diverse fațete/consecințe ale procesului de globalizare, ne vom concentra atenția asupra contextului competitiv pe care îl induce acest proces; accentuarea competiției între indivizi, companii și țări va genera, în ultimă instanță, prosperitate economică și bunăstare socială, chiar dacă distribuția acestei bunăstări nu va fi niciodată perfect echitabilă între membrii societății Într-adevăr, privatizarea unor sectoare controlate de către stat, extinderea poziției/puterii marilor corporații, lupta pentru acces la resurse și piețe între diverși „actori” economici etc. au contribuit pe parcursul ultimelor cinci decenii la impunerea unui climat competitiv fără precedent; competiția, prin însăși natura ei, a condus la reducerea costurilor de operare și creșterea economică pentru țările implicate activ în trendul globalizării. În ceea ce privește România, ca membră a UE, multiple întrebări pot fi formulate în încercarea de a predicționa cea mai potrivită direcție pentru societatea/economia ce va urma în viitorul imediat: Care sunt perspectivele companiilor românești în competiția directă cu spațiul comunitar? Dar în competiția cu entități ce cumulează o cifră de afaceri mai mare decât PIB-ul românesc (Exxon, GM, GE, Sears, Honda, AT&T etc.)?Cum pot fi gestionate efectele negative ale globalizării? Care este locul individului/familiei în societatea globală? Care sunt modelele de educație ale tinerei generații pentru societatea de mâine?
Din punct de vedere doctrinar/filozofic, liberalismul tradițional s-a impus încă acum trei secole, mai întâi în Europa și apoi în alte țări Occidentale, ca o doctrina bazată pe toleranță și valori pluraliste, ca o doctrină ce situează în zona ei centrală un anumit idealism, libertatea individului, proprietatea privată și economia de piață. Dacă ar fi să invocăm una dintre cele mai autorizate opinii cu privire la liberalism, anume John Gray, profesor la Oxford și alte universități de prestigiu, optica tuturor gânditorilor liberali clasici situează în centrul preocupărilor libertatea individuală și proprietatea privată; funcție de răspunsul formulat la aceste două chestiuni, diverși teoreticieni au sugerat căi distincte de realizare a prosperității economice/sociale. Cel mai adesea, libertățile tipice de factură liberală, precum libertatea contractuală, libertatea de a-mi alege ocupația, libertatea de asociere, libertatea de exprimare se află în centrul oricărui univers economic competitiv menit să genereze prosperitate; libertățile tipice invocate, spune Gray, nu pot fi concepute distinct și/sau separat de sistemul proprietății private. Așadar, tipul de proprietate pentru care se optează, respectiv privată sau colectivă, reflectând însăși întreaga complexitate a raporturilor dintre individ și grup, va genera în ultimă instanță un model de gestiune a economiei; însă diverse forțe politice ce aplică modelul de gestiune economică, la un anume moment istoric (mandat), preiau secvențe non-unitare din viziunea liberală(diverse partide sociale,socialiste,democrate,creștine,republicane preiau în actul de guvernare principii liberale sau neoliberale).
Din punctul de vedere al globalizării și al prosperității economice asociate acestui fenomen, înțelegem că eficiența unei companii/țări rămâne dependentă de climatul competitiv în care ea activează; la nivelul competiției inter-indivizi, al teoriei avantajului comparativ între companii/țări, putem localiza, fără teama de a greși, sursele majore ale prosperității economice. Din alt punct de vedere, diverse categorii de interese ce definesc individul modern, ce se constituie în tot atâtea tipuri de motivare implicită ale acestuia, devin factori de explicare a comportamentului economic al cetățeanului; în măsura în care el este interesat/motivat de exercitarea deplină a dreptului de proprietate individuală, în aceeași măsură el va fi motivat să se implice în activități antreprenoriale, să își asume riscuri și responsabilități. Așadar, deciziile macroeconomice ce se fundamentează pe o viziune liberală sunt mai eficiente decât alte politici publice, urmare a faptului că, situând în centrul preocupărilor proprietatea individuală, ele motivează în mod implicit individul și îi induc un anumit comportament economic.