Biserica romano - catolică

Glas de toacă și cântece pascale, în concertul dăruit de Grigore Leșe



Grigore Leșe, în concert la Suceava
Grigore Leșe, în concert la Suceava

La Biserica Sf. Ioan Nepomuk din Suceava a avut loc duminică seara, în ziua în care creștinii romano – catolici au sărbătorit Paștele, un concert pascal extraordinar, oferit de interpretul de muzică țărănească Grigore Leșe, cunoscut marelui public prin cântecele sale cu „noduri”. Concertul face parte din programul „Paștele în Bucovina”, inițiat de Consiliul Județean Suceava. Sute de suceveni s-au bucurat timp de o oră, cât a durat concertul, de glasul de toacă, sunetul fluierului, al tilincii și frumusețea cântecelor pascale, care au prevestit intrarea în săptămâna patimilor.
Recital conceput de maestru
Grigore Leșe și interpretele Doina Lavric, Zamfira Mureșan și Teodora Șerban au oferit publicului un buchet de cântece interpretate într-o manieră aparte, „prin care țăranul își mărturisește cele mai profunde trăiri”, cum spunea însuși Grigore Leșe.
Liniile melodice și concepția spectacolului îi aparțin lui Grigore Leșe, după ani lungi de căutări în „lada” de zestre a folclorului românesc autentic.
Maestrul a mai concertat în Catedrala Sf. Ioan Nepomuk din Suceava, în luna noiembrie a anului trecut, când a impresionat publicul cu cântece despre răz­boi, însingura­re, înstrăinare, cătă­nie, prizonierat și refugiere și cu un imn închinat Fecioarei Maria.
Live, voce și instrumente tradiționale
Interpretul Grigore Leșe a cântat live cu vocea, dar și la mai multe instrumente tradiționale, fluier, tilincă, caval și la toacă (o bucată de scândură în care se bate ritmic cu două ciocănele), instrument folosit mai mult în scop liturgic, fiind acompaniat la orgă. „Glasul de toacă”, după cum susține Grigore Leșe, „este un glas din altă lume”.
La fel s-au simțit și spectatorii acestui reușit concert, parcă plutind într-o altă lume, în care „glasul de toacă face legătura între cer și pământ, între ceea ce se vede și ceea ce nu se vede”.
Ca un adevărat artist creștin, Grigore Leșe, împreună cu cele trei interprete, a reușit să-l apropie pe spectator de adevăratele valori creștine. La sfârșitul concertului, artiștii au fost aplaudați în picioare de spectatori și au primit buchete de flori.
La recitalul de duminică a fost prezent și episcopul auxiliar Aurel Percă de la Dieceza Romano – Catolică de Iași, care, la finalul concertului, le-a mulțumit artiștilor și le-a urat credincioșilor zile binecuvântate și pline de har. Printre spectatori s-au aflat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, precum și șefii instituțiilor culturale din Suceava, reprezentanți ai Prefecturii și Consiliului Județean.



Grigore Leșe, în concert la Suceava
Grigore Leșe, în concert la Suceava
Grigore Leșe, în concert la Suceava
Grigore Leșe, în concert la Suceava


Recomandări

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava
Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”
Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”