Nu mă îndoiesc de faptul, că mulți dintre dumneavoastră au vizionat filme celebre, precum filmul serial italian „Caracatița”, dar și filme ca „Inimă neînfricată”, „Ștefan cel Mare”, „Rețeaua”, „Mihai Viteazul”, dar unul dintre cele mai bune filme făcute vreodată este, din punctul meu de vedere, „Gladiator” (dramă istorică, SUA, 2000). Acest film, care l-a consacrat pe actorul Russell Crowe în rândul elitei breslei sale, este un film pe care dacă nu ați avut ocazia să-l vedeți, vi-l recomand cu toată căldura și responsabilitatea. Dincolo de premiile câștigate, el conține un mesaj care invită la reflecții profunde.
Paralelă între vremurile actuale și cele de demult
Deoarece realizatorii acestui film s-au străduit și au reușit să re-creeze o lume aproape uitată, se înlesnește astfel tendința telespectatorului de a se face o paralelă între vremurile actuale și cele de atunci. Există chiar unele asemănări izbitoare. În primul rând, imperiul roman este parcă copiat la indigo de către anumite forțe care manevrează astăzi Statele Unite ale Americii, care și-a asumat același rol de „civilizare” a lumii. Ori, noi știm prea puțin despre dramele pe care le-au creat războaiele de cucerire și începem abia să le înțelegem, dacă reflectăm asupra recentelor conflicte militare, îndeosebi din Irak, Afganistan, Iugoslavia și Orientul Mijlociu.
În al doilea rând, nu putem învinui soldații romani, care își făceau doar datoria și credeau în măreția Romei. De aceea, înclin să cred că, nu e o coincidență întâmplătoare denumirea de „legionari”, întrebuințată astăzi atât pentru soldații legiunilor romane, cât și pentru românii aparținând Mișcării Legionare (care s-au inspirat din trecutul acesta și au simpatizat pe urmașii Romei de altădată). Nu putem să nu remarcăm astfel, și la unii și la alții, un cult al onoarei și al jertfei. Apoi, cultul disciplinei și ordinii (prezent și la legionari, și la Ion Antonescu). Dar, există și deosebiri. Legionarii români, nu duceau războaie de cucerire și de asuprire a altor popoare, ci luptau pentru libertatea țării și a oamenilor săi, ba mai mult, ca soldați ai lui Hristos, luptau pentru mântuirea tuturor românilor și duceau un război împotriva patimilor omenești. Și, poate n-ar trebui să uităm, că odată cu cucerirea unei părți mari din Dacia, care a marcat apogeul expansiunii imperiului roman sub împăratul Traian, treptat acest imperiu a intrat într-o fază de permanentă decădere, în ciuda prosperității lui.
Acțiunea filmului se plasează la început în iarna anului 180 d.Hr., spre finalul campaniei de 12 ani a împăratului Marc Aureliu împotriva triburilor germanice, când comanda armatei i-a fost încredințată generalului Aelius Maximus. Poate nu întâmplător a fost ales acest loc de confruntare dintre „agenții civilizatori” și „barbarii” însetați de libertate. Germania este și astăzi obligată să achite datorii de război evreilor (cum este achitarea de către aceștia a unor avioane de luptă americane, care vor ajunge în Israel). Iar, dacă mai adăugăm faptul, că evreii sioniști și masonii în general, luptă împotriva tradițiilor europene, considerate depășite și „barbare”, atunci vom înțelege mai lesne acest film și realitatea lumii contemporane…
„DACĂ RĂMÂNEM UNIȚI, VOM TRĂI!…”
Cuvintele sunt poate prea sărace pentru a reda atmosfera și toată grandoarea acestui film artistic și istoric totodată. Aceste fragmente din el incită cred spre vizionarea sau revederea lui. E un film care nu trebuie ratat.
Se vorbește, de câteva ori în film, despre marele amfiteatru sau imensa arenă pentru luptele gladiatorilor iar imaginile sunt cu adevărat impresionante. Colloseum-ul avea circa 50 000 de locuri și era mai tot timpul arhiplin, constituind una dintre atracțiile principale ale capitalei de atunci. În film, reiese că ar fi fost opera doar a lui Commodus, deși edificiul acesta nu se putea ridica probabil, într-un timp de câțiva ani. Dar realizarea lui a avut o motivație precisă: exacerbarea spectacolului care să cucerească mulțimea și dominația acesteia (numai Roma avea atunci circa un milion de oameni). Apoi, merită pomenită scena în care Maximus de unul singur ucide mai mulți gladiatori, într-un timp foarte scurt și se adresează mulțimii tăcute și uluite, întrebând-o dacă se distrează. Într-o altă scenă, Proximo (stăpânul lui de conjunctură) îl îndeamnă totuși să cucerească mulțimea, adică să le ofere spectacol iar Maximus acceptă (promițând că va oferi „ceea ce nu a mai văzut” publicul), pentru ca de acolo, din Maroc să ajungă la Roma și să-l înfrunte pe împărat.
Nu trebuie uitată scena în care, spectatorilor li se aruncă pâine iar mulțimea se îmbulzește. Același lucru li se oferă oamenilor, din păcate, și astăzi. Pâine și circ. Spectacole diverse de divertisment ieftin și ajutoare sociale temporare. Și atunci, ca și acum se manipulează mulțimea iar exemplele cele mai grăitoare vin din partea unora dintre conducătorii politici, mai ales de la V. I. Lenin încoace.
Generalul Maximus apare drept salvatorul Romei, cel care trebuie să o înapoieze poporului aflat sub dictatură. Acest soldat al Romei l-a impresionat atât de mult pe Marc Aureliu, atât de mult încât l-a determinat să renunțe la propriul moștenitor legal și la ideea de imperiu (creat prin multe războaie și vărsări de sânge) și să reinstaureze cu ajutorul acestui om care își iubea soldații și era iubit de către ei, republica, ce fusese cândva înainte. Bătrânul împărat are un atac de conștiință absolut uimitor, nemaiputând suporta corupția politicienilor și decăderea spirituală și morală a societății romane, mai ales din capitala lumii de atunci.
În lumea contemporană, pe care o putem vedea astăzi ca un imens Colloseum sau spectacol, problemele ei sunt grave. Simt cum îmi răsună în minte încă, acele cuvinte de îmbărbătare, rostite de general în prima luptă (ca gladiator, în arena capitalei imperiului): „DACĂ RĂMÂNEM UNIȚI, VOM TRĂI!…”
Aceste cuvinte să le păstrăm și în inimile noastre. Dacă vom rămâne uniți, în tradițiile noastre și în credința față de Dumnezeu, atunci vom supraviețui nu numai acum, dar și în viața viitoare…
(Radu IACOBOAIE, Suceava)
