Giulgiul din Torino, o pânză din in care ar fi acoperit corpul lui Iisus după crucificare, în momentul depunerii acestuia în mormânt, este în mod excepțional prezentat în public – pentru prima dată în ultimii zece ani -, de sâmbătă și până pe 23 mai, la catedrala din Piemont, Italia, informează AFP.
Peste două milioane de persoane sunt așteptate să viziteze, până pe 23 mai, capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino (nordul Italiei), unde este expusă această controversată relicvă creștină.
Bariere au fost instalate pe o zonă largă în jurul catedralei, pentru a stăpâni masa de vizitatori, iar 4.000 de voluntari au fost mobilizați pentru a se ocupa de eventuale incidente produse de aglomerație.
Giulgiul din Torino, o bucată de pânză din in cu dimensiuni de 4,36 m x 1,10 m, pe care, conform credințelor creștine, s-ar afla amprenta corpului lui Iisus și în special chipul acestuia, a fost descoperit la mijlocul secolului al XIV-lea în biserica de la Notre-Dame din Lirey, în apropiere de Troyes (Franța).
Pe giulgiul din Torino se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică și, în special, de crucificare. Mulți dintre credincioșii creștini îl consideră o relicvă, și anume giulgiul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.
Țesătura este obiectul unor aprige controverse între oamenii de știință care cred în autenticitatea sa și cei care se îndoiesc de acest lucru. Istoricii, bazându-se pe o datare cu carbon 14, realizată în 1988, au stabilit că giulgiul datează din Evul Mediu, între anii 1260 și 1390, însă această analiză este și ea obiectul unor controverse.
În 2005, revista franceză Science et Vie a reușit să obțină un „autentic fals” giulgiu cu ajutorul unor tehnici existente în Evul Mediu.
Unii specialiști susțin că giulgiul din Torino ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci, respectiv rezultatul unui experiment fotografic.
Relicva continuă să fascineze credincioșii. Președintele Comisiei pentru Sfântul Giulgiu a Arhiepiscopiei din Torino, Giuseppe Ghiberti, nu a ezitat, de altfel, să-l califice drept „instrument de evanghelizare”.
Vaticanul nu s-a pronunțat niciodată asupra autenticității giulgiului, chiar dacă papa Benedict al XVI-lea va vizita relicva, pe 2 mai. Anunțând, în iunie 2008, această nouă expunere a giulgiului din Torino, papa a declarat că aceasta este „o ocazie potrivită de a contempla acest chip misterios care vorbește în tăcere inimilor oamenilor, invitându-i să recunoască în el chipul lui Dumnezeu”.
Giulgiul din Torino a mai fost expus în 2000. Papa Ioan Paul al II-lea a dorit ca acesta să fie prezentat pentru a fi venerat de credincioși, la Torino, cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului, organizată în acel an la Roma.
În Italia
Giulgiul din Torino, prezentat în public pentru prima dată în ultimii zece ani
