Giulgiul din Torino, numit de creștini „Sfântul Giulgiu”, ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci



Giulgiul din Torino, o emblemă a creștinismului despre care numeroși credincioși cred că poartă amprenta chipului lui Iisus, ar putea fi opera lui Leonardo da Vinci, respectiv rezultatul unui experiment fotografic, potrivit unui documentar realizat de Channel Five, informează Daily Mail.
Giulgiul din Torino ar putea fi creat de marele artist al Renașterii, Leonardo da Vinci, care ar fi folosit pentru realizarea acestui artefact tehnici fotografice de pionierat și o sculptură a propriului chip, pretinde documentarul realizat de postul britanic de televiziune Channel Five.
Giulgiul din Torino este o pânză de in, păstrată la capela regală a Catedralei Sfântul Ioan Botezătorul din Torino, pe care se află imprimată imaginea corpului unui om ce prezintă semne de agresiune fizică și, în special, de crucificare. Mulți dintre credincioșii creștini care îl consideră o relicvă și anume lințoliul în care a fost învelit Iisus Hristos după crucificare.
Oamenii de știință, care au folosit analiza cu carbon pentru a data giulgiul, consideră că țesătura aparține perioadei 1260 – 1390. Artista americană Lillian Schwartz duce însă interpretarea mai departe, ea avansând ipoteza potrivit căreia chipul de pe giulgiu are trăsături identice cu cele ale lui Leonardo.
Artista, care a devenit cunoscută în 1980, când a comparat fața celebrei Mona Lisa cu un autoportret al lui Leonardo da Vinci dovedind că au modele faciale identice, a folosit teste de scanare pe computer pentru a arăta că fața de pe giulgiu are aceleași dimensiuni precum cea a lui Leonardo.
„Se potrivește perfect”, a spus Schwartz, adăugând că nu are nicio îndoială că proporțiile despre care scria Leonardo au fost folosite pentru a crea chipul de pe giulgiu.
Potrivit documentarului, pentru realizarea artefactului, artistul ar fi folosit o sculptură a propriului chip și o cameră obscură – un dispozitiv fotografic de pionierat.
„Falsificatorul acestui giulgiu a fost un eretic, fără teama de a fi fost pedepsit pentru că a contrafăcut sângele sfânt. Ar fi trebuit să știe anatomie și să aibă la dispoziție tehnologie care să fie complet necunoscută contemporanilor. Acest om ar fi trebuit să aibă o dorință intensă de a lăsa ceva, un semn, celor din viitor, nu doar de dragul artei și al științei, dar și pentru ego-ul său”, a spus Lynn Picknett, cercetătoare a giulgiului, care a consacrat acestui vestigiu numeroase lucrări.
„Dacă privești Giulgiul din Torino cu ochiul liber, vezi o imagine în negativ a unei ființe umane, și dacă fotografiezi acel chip, obții reversul pozitiv al acelei imagini, ceea ce înseamnă că giulgiul se comportă ca un negativ. Acesta este un indiciu edificator care arată că giulgiul a fost făcut printr-o tehnică fotografică”, consideră un expert în tehnici fotografice.
Documentarul explică teoria potrivit căreia falsul lui Leonardo da Vinci a avut ca scop să înlocuiască o versiune mai veche a giulgiului, expusă ca un artefact fără valoare, care a fost cumpărat de familia Savoy în 1453 și apoi a dispărut timp de 50 de ani. Când a revenit în ochii publicului, relicva a fost privită ca un obiect sfânt, deși experții susțin că artefactul este de fapt replica originalului, realizată de Leonardo.
Există și opinii contestatare ale acestei teorii, profesorul John Jackson de la Turin Shroud Centre din Colorado contrazicând ipoteza referitoare la Leonardo, ca fiind „inconsistentă științific”. Potrivit lui, prima referire la giulgiu apare pe un medalion comemorativ din secolul 14, expus la Muzeul Cluny din Paris.
„Această inscripție arată preoți ținând giulgiul și este datată cu 100 de ani înainte ca Leonardo să fie născut”, consideră istoricul.