Gitenstein: Băsescu a discutat în SUA despre achiziționarea F16, ar putea fi avioane noi



Mark Gitenstein a declarat, joi, că printre subiectele discutate de președintele Băsescu în SUA s-a numărat și cel referitor la achiziționarea de avioane F16, existând un plan care prevede o înțelegere regională, astfel că ar putea fi aparate noi, ceea ce ar ajuta linia de producție Lockheed Martin.
Ambasadorul a spus că la această idee face referire și prevederea din declarația comună cu privire la parteneriatul strategic potrivit căreia România și SUA își propun să lucreze împreună la o abordare cu caracter regional care să poată ajuta țările interesate să-și modernizeze forțele aeriene.
„Este un plan care include și Croația și Bulgaria (…) Declarația se referă la acest lucru”, a spus Gitenstein.
El a explicat că este vorba despre un „efort regional” care ar reduce costul acestor avioane prin faptul că ajută linia de producție a companiei Lockheed Martin, dar și pentru că ar presupune o diminuare a costurilor pentru antrenarea piloților.
„Aveți piloți foarte buni, sunt foarte buni cunoscători de limbă engleză, ceea ce ajută, dar antrenamentul costă”, a spus Gitenstein.
El a spus că, potrivit acestei noi înțelegeri, s-ar putea ca avioanele F16 achiziționate să fie unele noi.
„Ar ajuta linia de producție a Lockheed Martin”, a mai spus Gitenstein. El a adăugat însă că, deși este vorba despre un efort regional, în cele din urmă înțelegerea la care se va ajunge va fi una bilaterală între România și SUA.
CSAT a aprobat în martie 2010 achiziționarea a 24 de avioane F16 în uz. Achiziționarea avioanelor F16 aprobată de CSAT costa aproximativ 1,3 miliarde dolari, primele aparate, cu o resursă de zbor estimată la încă 10-15 ani, urmând să ajungă în România în 2013. Ministerul Apărării preciza la acel moment că cele 24 de avioane aprobate de CSAT sunt variantă Block 25, revitalizate și complet echipate, iar pachetul cuprinde asistență tehnică pentru o perioadă de 3-5 ani și pachet de suport logistic, simulatoare de zbor, pregătirea personalului navigant și tehnic, transportul, adaptarea infrastructurii de la sol, muniția, armamentul, costuri administrative.
În august anul trecut, premierul Emil Boc a declarat însă că Executivul nu are bani pentru achiziționarea avioanelor multirol.
În primăvara acestui an, oficiali bulgari anunțau varianta unei negocieri între România, Bulgaria, Croația și Turcia pentru un program comun de achiziție de astfel de avioane. Informația nu a fost confirmată la București, dar nici dezmințită.