Ambasadorul SUA la București, Mark Gitenstein, aflat la finalul mandatului său, a declarat, în emisiunea „După 20 de ani” difuzată duminică de PRO TV, că are o profundă afecțiune pentru România și pentru români, arătând însă că cel mai mare defect al acestora este pesimismul.
„În primul rând, știți deja că sunt româno-american, deci am o profundă afecțiune pentru România, care a crescut de când sunt aici. Cred că acest lucru se datorează românilor. Românii mi se par captivanți, foarte inteligenți. Sunt oameni lângă care îți place să trăiești, iar asta m-a încântat. Și sunt oameni foarte creativi. Deci, îmi plac românii”, a spus Gitenstein.
El a adăugat că, în al doilea rând, țara în sine i se pare frumoasă.
„N-aveam idee cât de frumoasă este țara. Am călătorit peste tot cu soția mea, am fost de trei ori în Deltă, am fost în Transilvania de trei, patru ori… Am făcut o lungă excursie pe bicicletă în Transilvania. Am fost la Sarmizegetusa, de curând, nu mai mult de o lună. E incredibil de frumoasă. În Europa nu există loc mai frumos decât România”, a adăugat Mark Gitenstein.
Întrebat dacă ar vrea să se mute în România, Gitenstein a răspuns: „Mi-ar plăcea să mă mut în România, dar am cinci nepoți și trei copii care locuiesc în SUA, iar trei dintre nepoți s-au născut în timpul mandatului meu aici. Abia dacă-i cunosc. Vreau să fiu aproape de ei, în SUA”.
El a mai spus că în România cel mai mult l-a surprins frumusețea țării.
„Din România nu știam decât Bucureștiul. Văzusem multe fotografii cu Bucureștiul, dar n-aveam idee ce frumoși sunt Munții Carpați sau Transilvania, sau Delta Dunării, sau Valea Oltului, podgoriile de aici. Habar n-aveam de acest lucru. Apropos, majoritatea americanilor n-au habar de toate acestea. Din păcate, cred că sunt mulți europeni care nu știu acest lucru. Și, cel mai surprinzător, sunt mulți români care ignoră acest lucru. Mergeam în unele zone și nu vedeam nici un român pe acolo. Numai europeni!”, a adăugat Gitenstein.
„Văd foarte mult cinism, foarte mult pesimism”
Întrebat care este, în opinia sa, cel mai mare defect al românilor, ambasadorul a spus: „Cred că temerea mea cea mai mare e aceeași pe care o aveam când am venit: văd foarte mult cinism, foarte mult pesimism. Mulți spun că pleacă din țară, pentru că nu le place cum evoluează un lucru sau altul. Nu cred că e un lucru rău dacă tinerii pleacă din România pentru o vreme, iar apoi revin. Cred că vor descoperi că aici se trăiește mai bine decât în mare parte din Europa. Dar mi se pare descurajant uneori”.
El a precizat că în discuțiile cu românii pesimiști încearcă să fie cât mai optimist.
„Cred că România are un mare viitor. Oamenii ar trebui să se uite un pic la ce se întâmplă în alte țări din zonă și să își dea seama că România se descurcă mult mai bine decât acestea. Rata creșterii economice e mai bună. Până și evenimentele din vară au dovedit că puteți respecta statul de drept și că vă îndreptați, sper eu, spre un nivel de stabilitate, democrație și domnie a legii, care vă va pune într-o poziție foarte bună atunci când economia și Europa vor depăși din dificultățile actuale. Cred că România e foarte bine poziționată. Dacă aș putea transmite acest mesaj optimist, dacă liderii dumneavoastră ar putea transmite acest mesaj optimist, dacă ar continua reformele, ar fi foarte bine pentru România și mai mulți tineri ar rămâne aici”, a continuat ambasadorul.
„Toți știm ce trebuie făcut”
El a apreciat că, pentru ca românii talentați să nu mai plece din țară, politicienii ar trebui să facă reformele sugerate de FMI.
„România să devină mai eficientă, mai democratică, să aibă o democrație și o piață liberă mai stabile. Dacă faceți asta, mulți dintre românii plecați vor reveni, iar cei ce vor să plece se vor răzgândi. Asta își doresc. De câte ori călătoresc în România mă întâlnesc cu tineri români, de la 18 la 35 de ani, și toți vorbesc despre corupție. Toți se plâng de partidele politice și de mass-media, apropos… Și vor să vadă schimbări aici. Cred că, dacă lucrurile se vor schimba, ei vor rămâne aici. Chiar dacă pleacă o vreme și revin, vor vedea că nivelul lor de trai e mai ridicat aici, decât în altă parte în Europa”, consideră Gitenstein.
Întrebat dacă apreciază că actualii candidați la alegerile parlamentare pot să facă această schimbare, Mark Gitenstein a răspuns: „Cred că pot și că o vor face, dacă românii le vor impune acest standard. Și dacă dumneavoastră, jurnaliștii, le veți impune acest standard. Toți știm ce trebuie făcut. Este scris negru pe alb în condițiile FMI, la fel și în MCV. A fost exprimat clar de actualul prim-ministru, pe când era în opoziție, în cele 15 puncte de guvernare. Calea de urmat e foarte clară, dar trebuie urmată. Nu e ușor. Nu spun că reformele vor fi ușoare. Vor fi foarte dificile”.
El a apreciat că una dintre cele mai mari realizări ale mandatului său va fi concretizarea poziției SUA în privința respectării legii, a stabilității, precum și în convingerea României că acestea sunt chestiuni importante.
„Primesc semnale că românul de rând înțelege acest lucru, de aceea cred că e un lucru foarte bun. Dar cel mai mult mă bucur de relațiile personale închegate aici, de afecțiunea pe care o simt pentru țară și de profunzimea iubirii mele pentru România, de dorința mea de a-mi consacra restul vieții lucrând pentru țara asta, chiar dacă nu voi mai fi ambasador, ci doar continuând să revin aici, ca persoană privată”, a încheiat Mark Gitenstein.
„Greșeala românilor când aplică pentru viza SUA – puține dovezi ale legăturilor cu România”
Ambasadorul Gitenstein, s-a declarat încrezător că noua legislație privind programul Visa Waver, care ar putea duce la eliminarea vizelor pentru români, va fi aprobată anul viitor de Statele Unite.
Întrebat unde greșesc românii cel mai mult atunci când cer viză pentru SUA, Mark Gitenstein a explicat că aceștia nu au destule dovezi ale legăturilor lor cu România.
„Altfel spus, când stau în fața funcționarilor consulari, nu-i pot convinge pe aceștia că au aici familie, proprietăți, așa că impresia funcționarului de la consulat este că merg în SUA ca să rămână acolo, ceea ce nu au voie să facă. MAE a făcut o treabă foarte bună, cu ajutorul nostru, încercând să-i educe pe români în domeniul ăsta. Ar trebui să vizitați site-ul MAE și site-ul Ambasadei SUA, ca să fiți siguri că oferiți informațiile adecvate, când faceți cererea” a adăugat ambasadorul.
Întrebat când ar putea circula românii fără vize în Statele Unite, Gitenstein a arătat că acest lucru depinde de multe lucruri, dar, în primul rând, de rata refuzurilor, care este în scădere.
„A scăzut cu 2-3 procente de când sunt eu aici, ceea ce e bine. În parte, cred că scade fiindcă oamenii sunt mai informați, iar numărul oamenilor care fac cereri repetate a scăzut. Nu la zero, dar e mult mai mic, iar asta reduce procentul de refuzuri. Cred că, dacă noua legislație susținută de președintele Obama, legislație pe care o susțin și eu, ar fi votată, balanța ar fi înclinată puțin în favoarea României, ceea ce i-ar ușura accesul în programul de eliminare a vizelor. În acest caz, chiar dacă procentajul refuzurilor ar continua să conteze, ar conta și numărul celor care rămân în SUA peste perioada admisă”, a adăugat ambasadorul.
El a spus, însă, că noua legislație nu va fi votată anul acesta, pentru că nu mai este destul timp.
„Dar sunt încrezător că va fi reintrodusă anul viitor și cred că sunt șanse mari să fie votată în Congresul viitor”, a adăugat Mark Gitenstein.
La final de mandat
Gitenstein: Am o profundă afecțiune pentru România. Cel mai mare defect al românilor – pesimismul
