Cele mai frecvente dureri de spate și deformări ale coloanei vertebrale apar ca urmare a poziției necorespunzătoare la birou .
Orele prelungite petrecute la birou, în fața calculatorului, șofatul pe distanțe lungi sau statul în picioare pot declanșa durerile de spate. Medicii ne avertizează că ignorarea acestor dureri poate determina în timp deformări ireversibile ale coloanei vertebrale.
Statisticile arată că, la ora actuală, peste 80% din populația lumii se confruntă cu dureri de spate. Cele mai multe „victime” ale poziției nepotrivite sunt persoanele cu vârste peste 18 ani. Însă durerile de spate pot apărea și în copilărie.
„Durerile de spate la copii apar din cauze congenitale și sunt accentuate la efort”, ne-a spus dr. Gheorghe Burnei, medic ortoped, Spitalul „Marie Curie” din Capitală.
O pauză de 15 minute la fiecare oră
În ceea ce privește durerile de spate la adulți, cele mai multe au drept cauză o ținută necorespunzătoare a corpului. „Persoanele care lucrează la birou trebuie să facă o pauză de 15 minute, o dată la patru ore, și să își schimbe poziția la fiecare oră.
În pauză este bine să se facă o plimbare sau exerciții fizice. Acestea sunt menite să mențină tonusul muscular și poziția normală a coloanei vertebrale”, ne-a spus dr. Gheorghe Burnei. Medicii spun că mișcarea are rolul de a întreține, în bune condiții, discurile vertebrale, mușchii, ligamentele, tendoanele și articulațiile.
Aerobic și mișcări de întindere a spatelui
Cele mai frecvente exerciții recomandate persoanelor care se plâng de dureri de spate sunt cele de aerobic, de întindere pentru spate și de întărire a musculaturii. Mișcările de extensie a brațelor (balansarea în sus și în jos), fandări, extensia posterioară a brațelor întinse lateral (tragerea umerilor înapoi), mișcările de flexie și de extensie (genuflexiuni) sunt câteva dintre exercițiile care pot fi făcute în orice spațiu.
Pentru cei care au muncă de birou sunt indicate rotiri ale umerilor pentru detensionarea mușchilor, precum și mișcarea capului în părțile laterale ale corpului și aplecarea acestuia spre zona pieptului. În timpul exercițiilor, inspirați adânc și ridicați umerii. Relaxați-vă și lăsați-i să cadă. Repetați exercițiul de trei ori. Pentru lucrarea părții superioare a spatelui, încrucișați brațele și apucați cotul membrului în extensie, întinzând umărul și partea superioară a spatelui. Un alt exercițiu recomandat este acela de întindere a mâinii, benefic pentru articulație și antebraț.
Mișcările de aerobic sunt foarte eficiente pentru spate, dar și pentru inimă.