„Gimnastica în școale”



„Gimnastica în școale”
„Gimnastica în școale”

„Gimnastica în școale”
Gimnasiul din Suceava posede și o sală de gimnastică întocmită cu toate acareturile necesare, prin urmare se află la Suceava toate cerințele pentru întroducerea gimnasticei ca object obligător, precum s’a și întrodus gimnastica la inițiativa consiliului școlar al țării și la gimnasiul superior din Cernăuți, unde se cheltuiesc aproape 3000 florini anual pentru învățământul de gimnastică…Învățământul gimnasticii îi prepară oareși-cum pe studenții din școalele mijlocii și pentru serviciul militar; asta o dovedesc toate școalele voluntarilor, cari se recrutează din școalele medii; cei mai buni soldați sunt aceia cari au cercetat în școalele medii și gimnastica”.
„Patria”, Anul II, nr. 103, Cernăuți, Vineri 6/18 Martie 1898.
„Distincții meritate”
În anul 1971 municipiul Suceava a obținut rezultate notabile în domeniul gospodăririi și înfrumusețării sale. Antrenați de deputați, de comitetele de cetățeni, orășenii au efectuat un însemnat volum de muncă patriotică evaluată la peste 36 milioane lei. Pentru rezultatele obținute în acest domeniu, la Casa de cultură a sindicatelor, în prezența a peste 600 de oameni ai muncii, reprezentanți ai organelor și organizațiilor sindicale, comitetelor de cetățeni, asociațiilor de locatari, deputați, UTC-iști, ai organizațiilor de femei, unui număr de 111 cetățeni li s-au înmânat insigna de fruntaș în gospodărirea orașului. Distincțiile au fost înmînate de președintele Comitetului executiv al Consiliului popular municipal Suceava, care le-a urat celor prezenți succese și mai mari în acțiunile edilitar-gospodărești menite să adauge noi sporuri de frumusețe”-
„Zori noi”, Anul XXVI, nr. 7537 Suceava, Miercuri 15 martie 1972.



Recomandări

Proiectul UNBR „Fii Avocat în Școala Ta! FAST” la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Proiectul UNBR „Fii Avocat în Școala Ta! FAST” la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni
Proiectul UNBR „Fii Avocat în Școala Ta! FAST” la Liceul Tehnologic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni