Investiții în turism

Gigi Becali vrea să cumpere fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc



Gigi Becali vrea să cumpere fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc
Gigi Becali vrea să cumpere fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc

– “Vreau să am un colțișor al meu în Bucovina”, a spus patronul Stelei, desemnat recent cel mai puternic român
Multimiliardarul George Becali, patronul clubului de fotbal Steaua, desemnat recent cel mai puternic român, în baza unui sondaj CURS și a topului întocmit de săptămânalul “Banii noștri”, vrea să investească în turismul din Bucovina.
“Vreau să am un colțișor al meu în Bucovina”, a declarat ieri Gigi Becali, care a spus că oamenii săi deja pregătesc o ofertă financiară pentru fostul complex BTT din Câmpulung Moldovenesc. “Nu va fi doar pentru mine, ci mai ales pentru tineri, elevi și studenți, care să se poată simți bine acolo”, a precizat patronul Stelei, referitor la investiția pe care vrea să o facă.
De altfel, nu cu multă vreme în urmă, după ce a făcut ocolul mănăstirilor din județul Suceava, Becali declara: „Dumnezeu m-a îndrumat spre Bucovina!”.
El a fost de curând la Suceava, la sfințirea bisericii „Sf. Mina” din cartierul Obcini, unde a făcut o donație de 5.000 de euro, inițial pentru schimbarea podelelor de lemn cu marmură, pentru ca apoi, conștient că lucrarea costă mai mulți bani, să decidă ca banii să fie utilizați pentru finalizarea catapetesmei, urmând ca înlocuirea podelelor să fie suportată tot de el, ulterior.
În plus, Becali a mai donat bani și pentru construirea a 62 de case pentru sinistrații de la Arbore, dar a promis că va finanța și construirea Catedralei “Nașterii Domnului”, spunându-le preoților Argatu: “nu mai cerșiți din poartă în poartă, că voi termina eu Catedrala”.
Interesant e faptul că până acum, multimiliardarul din Pipera nu s-a mai arătat interesat de a investi în turism, ci doar în sport, piața imobiliară, industria de armament, de electronice și în ferme zootehnice.
Patronul BTT, singurul care nu știa de intențiile lui Becali
Vestea că Becali va cumpăra complexul BTT a ajuns la urechile multor câmpulungeni înainte chiar de a fi făcută o ofertă concretă.
Patronul fostului complex balnear BTT din Câmpulung Moldovenesc, Nicolae Florea, nu știa nimic de intențiile lui Becali:
„Nu am primit nici o ofertă de achiziționare a complexului. Nu am vorbit deloc cu Becali, nici măcar nu l-am văzut. Dar multă lume, chiar și primarul, m-a întrebat dacă îi vând BTT-ul lui Becali”, a spus Nicolae Florea.



Recomandări

15.200 de lei au fost adunați în cadrul evenimentului caritabil „Îmbrățișări Gratuite”, la Câmpulung Moldovenesc

Evenimentul caritabil „Îmbrățișări Gratuite”, la Câmpulung Moldovenesc
Evenimentul caritabil „Îmbrățișări Gratuite”, la Câmpulung Moldovenesc

Stațiunea Turistică Bucovina a fost lansată oficial la Câmpulung Moldovenesc, în prezența președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Stațiunea Turistică Bucovina a fost lansată oficial la Câmpulung Moldovenesc, în prezența președintelui CJ Suceava, Gheorghe Flutur