– Steaua s-a calificat în grupele Cupei UEFA după ce a învins, cu scorul general de 6-1, echipa norvegiană Valerenga
Echipa Steaua București s-a calificat în grupele Cupei UEFA, după ce a câștigat, cu scorul de 3-1, meciul susținut, joi, la Constanța, în compania formației Valerenga, în manșa secundă a primului tur al competiției. Steaua a deschis scorul în minutul 31, prin Nicolae Dică. Mirel Rădoi, aflat în careu, a pasat în stânga, iar Dică a șutat sub bară de la 12 metri. Gabriel Boștină majorează scorul pentru Steaua în minutul 41, după ce a pătruns în careu din partea stângă și a șutat la colțul lung, mingea atingând și un jucător norvegian în drumul spre plasă. Scorul devine 3-0 în minutul 48, după ce Nicoliță a centrat de pe partea dreaptă, iar Victoraș Iacob a reluat cu capul în plasă din 6 metri.
Valerenga reduce din diferență prin Hulsker, în minutul 56, care marchează după o centrare de pe partea dreaptă a lui Ishizaki. La partidă au asistat 10.000 de spectatori. Portarul stelist Vasili Hamutovski a început mișcările de încălzire în semiîntuneric, nocturna stadionului Gheorghe Hagi fiind aprinsă doar cu 45 de minute înainte de începerea meciului. Galeria stelistă a afișat un banner în limba engleză cu mesajul: „UEFA spune-ne cât de săracă este țara ta și o să-ți spunem cât de rasiști sunteți”. Antrenorul Oleg Protasov a declarat, joi, că este o realizare și pentru el calificarea în grupele Cupei UEFA obținută de formația Steaua în dubla manșă cu echipa Valenrega, din primul tur al competiției. „Suntem foarte bucuroși că am câștigat ambele meciuri cu Valenrega. Este un lucru bun pentru fotbalul românesc să aibă în grupele Cupei UEFA mai multe echipe. Vreau să mulțumesc publicului care a fost extraordinar și cred că jucătorii noștri au oferit un spectacol pentru ca cei din tribune să poată pleca mulțumiți acasă. Nu este un lucru mic să ajungi în grupele UEFA, deci este o realizare și pentru mine”, a spus Protasov, care a adăugat că jucătorii săi au probleme la finalizare, dar că este normal să se facă unele greșeli.
– Gigi Becali a avut emoții pentru Rapid
Patronul Gigi Becali a declarat, joi, după ce Steaua a obținut calificarea în grupele Cupei UEFA, că obiectivul formației sale este acum finala competiției, deoarece printre viitoarele posibile adversare nu se numără formații extrem de valoroase. „Întreaga echipă a jucat foarte bine. Trebuie să ne răzbunăm mai tare pe norvegieni, este o durere pentru că acesta este fotbalul norvegian, și noi trebuia să-i eliminăm pe cei de la Rosenborg. Calificarea nu mai are același efect. Anul trecut a fost primul pas, acum avem o echipă mai valoroasă. Nu-mi fac probleme nici pentru primăvara europeană. Acum în Europa sunt zece echipe care sunt în frunte, iar celelalte sunt sub valoarea noastră. Obiectivul nostru acum este finala Cupei UEFA, pentru că nu sunt echipe de valoare prea mare”, a spus Becali. Patronul FC Steaua a admis că a avut emoții pentru echipa Rapid, care a reușit să se califice în grupele Cupei UEFA, învingând, cu 1-0, pe Feyenoord. „A fost prima și cred ultima oară când am avut emoții, mici este adevărat, pentru Rapid. Vroiam să învingă Rapid pentru puncte. Seara asta este una fericită pentru România, pentru că avem trei echipe în grupele Cupei UEFA. Steaua nu este încă aceea pe care o visez eu, dacă era așa, juca acum în Liga Campionilor”, a adăugat patronul stelist. La finalul meciului Steaua – Valerenga, disputat la Constanța, câteva sute de suporteri l-au așteptat pe Gigi Becali, căruia i-au scandat numele. După ce i-a salutat, Becali a urcat din nou în tribună și a așteptat ca lumea să plece. Becali a explicat, de asemenea, de ce antrenorul Gheorghe Hagi, alături de care a stat în tribună, a plecat de la stadion la scorul de 3-0 pentru Steaua: „Hagi a plecat pentru că îl durea piciorul, după operația pe care a suferit-o recent la genunchi. Dacă Hagi știa că echipa are valoare ar fi preluat-o atunci când i-am propus”.
– Jucătorii Stelei vor să reediteze performanța de anul trecut
Jucătorii echipei Steaua au declarat, joi, după obținerea calificării în grupele Cupei UEFA, că speră să reediteze sau chiar să depășească performanța din sezonul trecut, când formația bucureșteană a ajuns până în optimile de finală ale acestei competiții. „Încercăm să o luăm de la capăt și dacă și anul acesta am obține aceeași performanță ca în sezonul trecut aș fi mulțumit”, a declarat Sorin Paraschiv, în timp ce Florin Ghionea a declarat că speră ca Steaua să facă o figură la fel de frumoasă ca în sezonul trecut. „Este foarte bine că ne-am calificat pentru al doilea an consecutiv și sperăm să facem o figură la fel de frumoasă ca anul trecut. Este bine că am marcat multe goluri, deși nu ne-am gândit la scor, ci la calificare. Va fi greu să ajungem în finala Cupei UEFA, dar nu este un obiectiv imposibil de realizat. Sperăm să reușim toate trei echipele poate chiar mai mult decât a făcut Steaua în sezonul trecut”, a spus Ghionea, care a fost încântat de atmosfera creată la meciul cu Valerenga de suporterii constănțeni. Și atacantul Bănel Nicoliță speră ca patronul Gigi Becali să aibă dreptate și Steaua să ajungă în finala Cupei UEFA, pe care să o și câștige. „Este foarte bine să s-au calificat toate cele trei echipe românești. Sperăm să trecem și de faza grupelor. Publicul a fost fantastic, nu ne așteptam la o atmosferă atât de incendiară. Din păcate, ne aducem iar aminte de meciul cu Rosenborg, dar nu am putut fi în Liga Campionilor și trebuie să jucăm în Cupa UEFA”, a declarat căpitanul formației Steaua, Mirel Rădoi. Președintele executiv al FC Steaua, Mihai Stoica, a declarat că era sigur că formația sa se va califica în grupele Cupei UEFA și că nu-și dorește să întâlnească în această fază pe Steaua Roșie Belgrad, antrenată de Walter Zenga. „Eram sigur că ne vom califica pentru că toate erau împotriva noastră după meciul cu Rosenborg. I-am telefonat lui Răzvan Lucescu pentru a-l felicita pentru calificare. A fost pentru prima dată când am ținut pumnii strânși pentru Rapid. Este drum lung până în finală, mai întâi sunt grupele, și apoi dacă ieși din grupe sunt 16-imile. Anul trecut am fost în a patra urnă valorică, iar anul acesta este posibil să fim în a treia. Aș dori să avem o grupă puternică la fel ca în sezonul trecut, pentru că înainte de începerea acestei faze a competiției nu eram creditați cu nici o șansă și ne-am calificat fără emoții”, a spus Stoica, care a adăugat că s-a simțit ca acasă la Constanța, atmosfera fiind extraordinară pe stadionul „Gheorghe Hagi”.
