Confirmare

Gigi Becali, urmărit penal pentru mituirea a două echipe



Gigi Becali (dreapta) a livrat euroii, iar Doboș urma să-i primească
Gigi Becali (dreapta) a livrat euroii, iar Doboș urma să-i primească

Finanțatorul echipei Steaua, Gigi Becali, apropiatul său Teia Sponte, președintele Universității Cluj, Anton Doboș, și o cunoștință a acestuia, Traian Bendorfean, sunt urmăriți penal pentru fapte de corupție, informează, vineri, Direcția Națională Anticorupție (DNA). Biroul de Presă al DNA a confirmat, vineri, că în urmă cu două zile procurorii au început urmărirea penală în ceea ce-i privește pe cei patru.
Gigi Becali este urmărit penal pentru două infracțiuni de dare de mită, Anton Doboș pentru luare de mită, Teia Sponte pentru complicitate la dare de mită, iar Traian Bendorfean pentru complicitate la luare de mită, susțin procurorii.
„Ca urmare a cercetărilor efectuate, în rezoluția de începere a urmăririi penale procurorii au reținut că, în data de 11 mai 2006, Becali George, finanțator al clubului de fotbal Steaua București, a făcut o promisiune fermă jucătorilor de fotbal de la FC «Gloria 1922» Bistrița, oferind acestora câte 5.000 de euro în cazul obținerii unui rezultat de egalitate sau câte 10.000 de euro în caz de victorie în meciul cu echipa «Rapid București» ce urma să aibă loc a doua zi”, precizează procurorii, cu referire la prima faptă de dare de mită pentru care Becali este urmărit penal.
A doua faptă este aceea că, în perioada 5-7 mai 2008, acesta „a oferit direct și indirect” suma de 1,7 milioane de euro lui Anton Doboș, dar și unor jucători ai echipei Universitatea Cluj, pentru ca, în ultima etapă a ediției 2007-2008 a Diviziei A, clubul clujean „să își apere corect șansele de joc și să facă tot ce este posibil pentru a obține cel puțin un rezultat de egalitate în meciul cu echipa «CFR 1907 Cluj», contracandidata Stelei la câștigarea titlului de campioană”.
Astfel, în 7 mai 2008, asupra lui Teia Sponte, vicepreședinte al Consiliului de Administrație al FC Steaua, aflat în Cluj, a fost găsită suma de 1,7 milioane de euro, bani asupra cărora procurorii au pus sechestru.
„În aceste activități a fost angrenat și Bendorfean Traian, cunoștință a lui Doboș Anton”, informează DNA.
Instituția precizează că învinuiților le-au fost aduse la cunoștință acuzațiile, „mai puțin lui Becali George care, deși citat în acest scop, nu s-a prezentat” în fața procurorilor.
DNA a ridicat, miercuri seară, dintr-un restaurant din Cluj, cinci persoane care aveau asupra lor bani de la Gigi Becali, care ar fi trebuit să ajungă la jucătorii de la Universitatea Cluj, dacă n-ar fi pierdut meciul cu concitadina CFR Cluj. Printre persoanele duse la DNA Cluj pentru audieri s-a aflat jucătorul Gigel Coman și vicepreședintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Teia Sponte.
Doboș spune că nu i s-a promis mită Președintele clubului Universitatea Cluj, Anton Doboș, a declarat, vineri, că nu i s-a promis niciun ban și nici nu a vrut să ia vreodată bani de la Gigi Becali.
„Nu am niciun comentariu, nu vreau să comentez. Mie personal nu mi s-a promis niciun ban și nici nu am vrut să-i iau și nici nu am luat niciodată mită”, a declarat Doboș. În ceea ce privește faptul că este urmărit penal, acesta a declarat că „este în regulă” și că a mai fost urmărit penal.
„E ok, aștept, am mai fost urmărit penal. Am dus bani de acasă și am fost urmărit penal. Când am fost la Timișoara. Nu, nu mi s-a promis niciun ban. Nu știu de unde această acuzație și nu vreau să comentez”, a afirmat Doboș.
Gigel Coman, omul cheie în dosar Gigel Coman a ieșit de la DNA Cluj, unde a fost audiat două ore, refuzând să facă declarații. Marți, Gigel Coman se afla în cantonament cu echipa, deși era suspendat.
Jucătorul Gigel Coman a fost audiat la DNA Cluj și miercuri seară, după ce a fost ridicat dintr-un restaurant din Cluj-Napoca, alături de alte patru persoane. Miercuri seară, la ieșirea de la DNA Cluj, Gigel Coman a spus că a fost audiat în legătură cu „o treabă personală” și că a lăsat numărul de telefon procurorilor pentru a fi contactat ulterior. Întrebat dacă are vreo legătură cu cei patru ridicați din restaurant de către procurori și cu cazul banilor de la Cluj, Coman a afirmat: „Ce bani, care cei cinci?”.
Audieri în cascadă la DNA Procurorii clujeni anticorupție au reluat, vineri, audierea membrilor clubului Universitatea Cluj în legătură cu suma de 1,7 milioane de euro găsită asupra unor apropiați ai lui Gigi Becali, în cursul acestei zile fiind audiați antrenorul secund al echipei, Marius Popescu, directorul executiv Sorin Vădana și jucătorii George Șoltuz, Zeno Bundea, Nemanja Jovanovici și Ovidiu Budean.
Sorin Vădana a declarat, la ieșirea de la DNA, că nu a fost sunat de Gigi Becali, că nu știe nimic despre această poveste și că a aflat despre ea din presă. „Eram prea ocupat cu pregătirea meciului, era un meci foarte important și nu am avut timp de altceva”, a spus Vădana.
Întrebat de jurnaliști despre faptul că Goga ar fi afirmat că ar fi fost sunat de Gigi Becali, care i-ar fi oferit o sumă de bani pentru a juca mai bine meciul cu CFR Cluj, Vădana a spus: „E treaba lui ce a declarat”.
Marius Popescu, care a ieșit din sediul DNA Cluj după mai puțin de o oră, a declarat că a fost „într-o vizită”.
„Am fost întrebat dacă am auzit ceva, dacă știu ceva despre povestea banilor. Eu nu știu nimic. Nici dacă unii jucători au fost contactați. Pot să spun însă că atmosfera în vestiar a fost bună în ultima vreme”, a spus antrenorul secund al echipei, la ieșirea de la DNA.
Șoltuz a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliștii, fugind spre mașină, în timp ce Bundea a declarat că le-a răspuns procurorilor la toate întrebările și că nu a fost sunat „de nimeni”. „Știți și voi de ce am fost chemat, nu am nimic de declarat presei, nu am fost sunat de nimeni și nu știu dacă alți jucători au fost sunați, e treaba lor”, a spus Zeno Bundea, la ieșirea din sediul DNA Cluj.
În cursul zilei de joi, la DNA Cluj au fost audiați președintele Universității Cluj, Anton Doboș, fotbaliștii Cristian Silvășan, Claudiu Răducanu, fost jucător la Steaua, și portarul Călin Moldovan, precum și antrenorul echipei, Meszaros Alpar.
Antrenorul Meszaros Alpar, ultimul audiat în cursul zilei de joi la DNA, a declarat, la ieșirea din sediul instituției, că a fost audiat în calitate de martor și că a fost întrebat despre bani și despre Gigi Becali. „A fost o declarație normală. Am fost întrebat dacă știu ceva, dacă am fost contactat. Eu nu am fost contactat și cred că majoritatea jucătorilor mei nu au fost. Sunt multe speculații. Eu am fost întrebat dacă am avut de-a face cu Aroma, cu Gigi Becali. N-am avut de-a face și sunt convins că nici jucătorii mei nu au avut”, a declarat Meszaros.
Teia Sponte a plecat la Barcelona Vicepreședintele Consiliului de Administrație al FC Steaua, Teia Sponte, a plecat, vineri dimineață, spre Barcelona, cu un avion de pe Aeroportul „Henri Coandă” Otopeni, a informat Poliția de Frontieră. „Astăzi, în jurul orei 9.00, prin P.T.F. Aeroport Henri Coandă, a ieșit din țară, în direcția Barcelona, cetățeanul român Teia Sponte, în vârstă de 49 de ani. Până la momentul prezentării în punctul de frontieră, instituțiile competente în cercetarea cazului, în care acesta este implicat, nu au solicitat măsura de restrângere a dreptului la liberă circulație sau interdicția de a părăsi țara”, se arată într-un comunicat de vineri al Poliției de Frontieră.
Conform unor surse autorizate, Teia Sponte le-a comunicat procurorilor încă de miercuri, la Cluj, că va trebui să plece în străinătate, iar aceștia i-au spus că nu are interdicție să părăsească România. Sponte le-a precizat anchetatorilor că va reveni în țară săptămâna viitoare și va merge la audierile DNA. Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că nu știe dacă vicepreședintele Teia Sponte a părăsit teritoriul României. „Nu știu dacă a plecat afară, de unde să știu eu? Și ce vă interesează pe voi dacă a plecat sau nu?”, a spus Becali.



Recomandări

PNL: Gigi Becali dezvăluie involuntar planul Ciolacu-Hrebenciuc prin care George Simion este ajutat să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale

PNL: Gigi Becali dezvăluie involuntar planul Ciolacu-Hrebenciuc prin care George Simion este ajutat să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale
PNL: Gigi Becali dezvăluie involuntar planul Ciolacu-Hrebenciuc prin care George Simion este ajutat să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale