Gigi Becali nu se dezminte: la un meci recent de fotbal al Stelei, s-a maimuțărit continuu la arbitru, stimulat și de faptul că orice-ar face ziua, apare seara pe toate canalele de tembeliziune.
Dar pe mine nu mă mai miră nimic la acest ins, tocmai din ziua în care a lovit ca berbecul în muzica rock, atingând implicit milioane de români, care și-au făcut educația în această rezervație interzisă zimbrilor.
Muzica rock: ce să înțeleagă un mârlan din ea? Deși un dor insomniac de răzbunare la adresa mârlanului în cauză s-a întronat în mintea mea. Când urzesc asemenea planuri teroriste, sunt la fel de sângeros ca un călău care-și susține lucrarea de doctorat. În astfel de momente, comparativ cu mine, Inchiziția nu-i decât o instituție pentru protecția drepturilor omului, marchizul de Sade e-un ageamiu iar Al-Qaeda aduce cu un capitol anost din basmul arăbesc „1001 de nopți”. Ah, cât de cumplit mă voi răzbuna pe Gigel Becali pentru că a beștelit muzica rock, întărind fără să știe dictonul „Nu știe mârlanul ce-nseamnă șofranul”!
Îl voi prinde așadar pe Gigel Becali, îl voi sechestra într-un loc retras și-l voi schingiui ca la carte. Voi arde în fața ochilor săi îngroziți munți de CD-uri cu submuzică de Nicolae Guță și Florin Salam-Parizer, și-i voi face ferfeniță volumele de Corneliu Vadim Tudor, primite de el cu dedicație de la autor.
Îl voi sili să învețe pe de rost câteva strofe din „Luceafărul” și-i voi schimba Maybach-ul cu un Logan puțin zgâriat. Îi voi răpi aerul condiționat de sub nas și-l voi intoxica, în schimb, cu aer țărănesc de la munte, burdușit cu ozon din cel mai rudimentar. Îi voi confisca portțigaretul din care fumează iarba dracului și-l voi îndopa cu bombonele „Mentosan”. Îi voi jupui de pe perete carpetele cu răpiri din serai, și-i voi otrăvi ochiul cu apusuri de soare în Deltă și cu răsărituri de soare la Marea Neagră.
Voi aranja cu niște chirurgi eminenți să-i modifice câteva circuite de la centrul vorbirii, astfel ca, atunci când o dori să înjure buruienos, să-i iasă pe gură doar versete din Biblie; și viceversa, când o vrea s-o facă pe evlaviosul, să suduie ca pe stadionul „Steaua”.
Cred că pentru răcani ca Gigel trebuie înființat de urgență un „stagiu muzical obligatoriu”, la fel ca „stagiul militar obligatoriu” de mai ieri. În cazărmi speciale, Becali și alți soldați neinstruiți sonor vor învăța să defileze după chitara lui Jimi Hendrix, vor învăța să se alinieze după acorduri de Deep Purple ori Pink Floyd și se vor deprinde să dea onorul când trec mareșalii Freddy Mercury și Mick Jagger. Așa nu se mai poate!
Trăiască disciplina muzicală a patriei noastre!
