Gigi Becali: Marinescu e posibil să plece la Astra, Rusescu e rezolvat



Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, joi, după o întâlnire cu patronul grupării Astra Ploiești, Ioan Niculae, că mijlocașul Laurențiu Marinescu ar putea ajunge la gruparea prahoveană, în timp ce atacantul Unirii Urziceni, Raul Rusescu, e aproape transferat la gruparea „roș-albastră”.
„A spus că-l interesează Marinescu, o să discutăm. Rusescu e rezolvat”, a precizat Becali.
Gigi Becali i-a criticat pe cei care au decis în 2009 să nu-l cumpere definitiv pe Sorin Strătilă, mijlocașul care evolua atunci la Steaua II și care a ajuns la Astra Ploiești. „De la Astra nu iau nimic. Vorbeam cu Niculae, când l-am văzut prima dată pe Strătilă la echipa a doua am zis că e mare fotbalist. Dar noi l-am dat la Astra, pentru că trebuia să dăm 25.000 de euro și l-am luat pe Szekely cu 1.500.000. Iar Strătilă e două ori mai bun ca Szekely, dar noi suntem băieți deștepți. Asta înseamnă când nu ai oameni profesioniști, deștepți, cu care să te consiliezi. Ei nu știau ce vârstă are Strătilă”, a explicat el.
Finanțatorul stelist a anunțat că își dorește să construiască, alături de Ioan Niculae, un aeroport particular. „Vrem să facem și o afacere, un aeroport particular, o comapanie particulară de aviație. Să văd dacă intru în combinație cu el”, a menționat el.