Gigi Becali, finanțatorul echipei de fotbal Steaua București, se află în județul Suceava într-o vizită privată. Becali a vizitat în cursul zilei de ieri mănăstirile Putna, Sucevița și Bogdana din Rădăuți, iar astăzi va pleca spre Târgu Neamț, unde va vizita mănăstirile din zonă.
Pe parcursul vizitei în Bucovina, Gigi Becali a fost însoțit de senatoarea PNL Steliana Vasilica Miron, dar și de membrii familiei acesteia.
„Pelerinaj la mănăstirile din Bucovina! Alături de prietenul de suflet Gigi Becali!”, este mesajul postat de senatoarea Steliana Miron pe contul de Facebook alături de câteva fotografii în care apare alături de finanțatorul echipei Steaua în curtea Mănăstirii Sucevița.
Gigi Becali nu este pentru prima dată în această parte de țară. De-a lungul timpului el a mai efectuat diferite vizite, unele la invitația ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, iar după inundațiile de la Arbore s-a implicat material în refacerea unor case distruse de ape.
De asemenea, Gigi Becali a mai fost recent și la slujba de sfințire a Catedralei Ortodoxe din municipiul Suceava, și la acea vizită fiind însoțit de senatoarea Steliana Miron.