Definitiv

Gigi Becali, condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri



Becali nu exclude o cerere de grațiere către președintele Băsescu. Foto: evz.ro
Becali nu exclude o cerere de grațiere către președintele Băsescu. Foto: evz.ro

Gigi Becali a fost condamnat definitiv, ieri, de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, iar fostul ministru Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au primit câte doi ani de închisoare, tot cu executare.
Potrivit deciziei luate luni, completul de cinci judecători al instanței supreme l-a condamnat pe Becali la doi ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată și continuată.
În cazul finanțatorului echipei Steaua București – condamnat anterior la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul privind sechestrarea de persoane -, instanța a revocat suspendarea executării acestei pedepse. Judecătorii au reindividualizat pedepsele de câte trei ani de închisoare primite de Becali în acel dosar și le-au contopit cu pedeapsa de doi ani de închisoare pentru fapta din dosarul privind schimbul de terenuri.
După recontopirea pedepselor, au arătat judecătorii, Gigi Becali urmează să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv de trei ani de închisoare cu executare, din care instanța a dispus să fie scăzută perioada 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care omul de afaceri a fost reținut și arestat preventiv pentru faptele din dosarul sechestrării de persoane.
Potrivit procurorilor, în perioada 1996-1999, în calitate de administrator al terenurilor domeniului proprietate publică a statului din zona Voluntari (fosta Fermă Roșia), MApN a efectuat două schimburi de terenuri cu Gigi Becali, suprafața totală cedată acestuia în urma celor două schimburi fiind de 28,89 hectare de teren arabil intravilan, schimburi ce au avut drept consecință prejudicierea statului român cu suma totală de 892.758 de dolari.
Decizia de ieri a instanței supreme, care este definitivă, a fost luată cu majoritate de voturi.
Becali este cercetat într-un nou dosar legat de Avicola Iași, fiind oprit să iasă din țară, în noaptea de duminică spre luni.
Becali: Rog organele să aibă decență, mă prezint singur, să nu trimită mascați
Parlamentarul George Becali a declarat, luni, că va merge acasă, la familie, menționând că roagă organele în drept „să aibă un minimum de decență și eleganță” și să îl aștepte să se prezinte singur, să nu îi trimită mascați la poartă, el adăugând că va ataca decizia la CEDO.
El a spus că sora sa a leșinat când auzit vestea legată de condamnarea sa.
Becali a spus că regretă că nu mai este europarlamentar.
„Asta e țara lui Satan (…) Asta nu e țară de stat”, a spus Becali.
El a precizat că va merge acasă, se va întâlni cu familia, iar în cursul serii se va prezenta la organele în drept.
Becali a cerut „organelor abilitate” să aibă „decența, eleganța” și să nu trimită mascații să îl ia de acasă.
Becali nu exclude o cerere de grațiere către președintele Băsescu
Parlamentarul George Becali a declarat, ieri, după anunțul privind condamnarea sa, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta de a cere președintelui Traian Băsescu grațierea sa, menționând că se simte trădat de statul român și că va utiliza toate mijloacele legale împotriva sentinței.
Întrebat dacă va face cerere de grațiere către șeful statului, Becali a răspuns că va folosi toate mijloacele legale: „Ce, îmi cad galoanele?”.
Becali a spus că va face cerere către președinte, iar acesta va decide ce va face cu solicitarea sa.
Parlamentarul a spus că se simte trădat de stat, adică de procurori.
Becali: Condamnarea mea, negociată între servicii, judecători, s-a spus că e bine pentru Schengen
Deputatul George Becali a declarat, luni, după aflarea sentinței, că, de fapt, condamnarea sa fost negociată „între servicii” și „între judecători”, considerându-se că „e bine” pentru Schengen și pentru MCV.
„Dacă ei au crezut că o să dea drumul la Schengen cu Becali, e problema lor. (…) La mine s-a negociat condamnarea între servicii, între judecători: «Domne, ce facem? Ar fi bine pentru România. Lasă-l naibii, ce contează că-i mai dăm lui Becali o condamnare? Bine pentru Schengen, e bine pentru MCV, cutare, ministru Babiuc, celălalt șef de stat major, Becali deputat»”, a spus Becali.
El a arătat că cel mai mare regret al său este că nu a rămas europarlamentar.
„Cel mai mare regret al meu este că nu am rămas europarlamentar, pentru că nu-mi închipuiam vreodată, după ce am fost achitat de trei judecători, că pot să facă asta”, a spus Becali.
El a arătat că un alt regret e legat de faptul că s-a întors în țară, arătând că era mai bine dacă aștepta sentința în afara țării. „Un alt regret este că trebuia să stau eu să aștept sentința acolo unde trebuia să o aștept și-mi vedeam de treaba mea și stăteați voi acum și nu aveam treabă. (…) Nu mai veneam toată viața aici și cu asta basta”, a spus Becali.
Becali: Am fost condamnat ca deputat și europarlamentar; regret că am intrat în politică
Deputatul George Becali a declarat, ieri, după aflarea sentinței, că regretă că a intrat în politică, el arătând că a fost condamnat pentru că este deputat și a fost europarlamentar și că, dacă nu ar fi avut aceste calități, nu ar fi suferit nicio condamnare.
Întrebat dacă regretă că a intrat în politică, Becali a spus: „Normal. Tot ce am făcut regret acum. De ce? Nu eram în politică, nu aveam problemele care le aveam. Păi mai eram condamnat acuma? Că ei l-au condamnat pe europarlamentarul și deputatul Becali. Schengen, MCV și cutare și nu știu ce”.
Întrebat dacă se consideră a fi monedă de schimb pentru intrarea României în Schengen , Becali a spus: „Ce contează la ei? Ce, au ei vreun Dumnezeu? Ce, dacă e bine, lasă să sacrificăm. Schengen, MCV… n-au Dumnezeu”.
El a arătat că se simte trădat de statul român, respectiv de instituțiile acestuia, reprezentate de procurori și judecători.
Babiuc și Cioflină ar putea sta cel mult opt luni la închisoare, iar Becali – maximum doi ani
Fostul ministru Victor Babiuc și generalul Dumitru Cioflină, condamnați luni la câte doi ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri, ar putea sta în detenție cel mult opt luni, iar Gigi Becali, care a primit trei ani cu executare, ar putea petrece după gratii maximum doi ani.
Potrivit Codului Penal, condamnații bărbați trecuți de vârsta de 60 de ani pot fi eliberați condiționat după executarea unei treimi din durata pedepsei, în cazul în care au primit o pedeapsă de cel mult 10 ani.
Astfel, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc (75 de ani) și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină (70 de ani) vor face efectiv maximum opt luni de închisoare, din cei doi ani la care i-au condamnat judecătorii instanței supreme, în dosarul schimburilor de terenuri MApN-Becali.
Gigi Becali, în vârstă de aproape 55 de ani, care a fost condamnat la trei ani de închisoare în același dosar, va sta după gratii cel puțin doi ani. Potrivit legii, condamnații care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani de închisoare pot beneficia de eliberarea condiționată după ce execută cel puțin două treimi din pedeapsă.
Dacă vor munci după gratii sau vor elabora lucrări științifice, invenții sau inovații, cei trei mai pot beneficia, teoretic, de o reducere a pedepsei, de câteva zile până la câteva săptămâni.
Celelalte condamnări din dosar
Tot în dosarul schimbului de terenuri Becali-MApN, fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină au fost condamnați la câte doi ani de închisoare cu executare pentru abuz în serviciu în formă calificată.
În cazul fiicei fostului ministru al Apărării, Ioana Babiuc, instanța a dispus menținerea achitării decise de cei trei judecători ai instanței de fond.
Prin aceeași decizie, judecătorii instanței supreme au dispus interzicerea unor drepturi civile, timp de cinci după executarea pedepselor, în cazul lui Becali, Babiuc și Cioflină, Astfel, aceștia nu vor avea voie să aleagă și să fie aleși în autoritățile publice sau în funcții publice, să ocupe o funcție implicând exercițiul autorității de stat și nici să ocupe o funcție sau să exercite o profesie ori să desfășoare o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Instanța a mai dispus ca Gigi Becali, Victor Babiuc și Dumitru Cioflină să plătească în solidar 421.280 de dolari sau echivalentul în lei, plus dobândă calculată începând din 5 octombrie 1998, către statul român.
De asemenea, Babiuc și Becali trebuie să plătească, tot în solidar, 448.378 de dolari sau echivalentul în lei, plus dobândă calculată începând din 1999, către statul român.
Totodată, instanța a dispus menținerea măsurilor asigurătorii puse de procurorii anticorupție pe bunurile celor trei inculpați condamnați și i-au obligat pe fiecare dintre aceștia la plata a câte 25.000 cheltuieli judiciare către stat.



Recomandări

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani
Sucevean condamnat pentru că a adunat sute de materiale pornografice cu minori și a trimis astfel de imagini unei fete de 11 ani

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări

Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări
Primele condamnări definitive într-un dosar care îl privește pe un fost șef de la Serviciul Permise și Înmatriculări