PNG-CD, condus de „comandantul Becali” și-a prezentat doctrina, miercuri, insistând asupra așa-numitei „reguli a priorității de dreapta”, care ar fi de natură să asigure României o lungă perioadă a dominației de dreapta după „dezastrul patronat de stânga”.
Doctrina Partidului Noua Generație Creștin Democrat a fost întocmită și prezentată de Dan Pavel, profesor de Doctrine Politice.
Obiectivul strategic al PNG-CD este „renașterea morală a națiunii” prin valorile creștin-democrației europene și românești, iar misiunea sa este de fundamentare a acțiunii politice pe valorile creștine, considerând ca necesară „integrarea spirituală a României creștine și a ortodoxiei în Europa creștină”.
Becali a explicat că PNG nu se referă la reunificarea bisericilor ortodoxă și romano-catolică, pentru că asta este „treaba Bisericii”, ci dorește doar reunirea creștinismului oriental cu cel occidental.
Pe de altă parte, doctrina partidului lui Becali impune așa-zisa „regulă a priorității de dreapta”, fundamentată pe considerentul că România are nevoie de o lungă perioadă a dominației de dreapta, pentru a elimina efectele „dezastrului patronat de stânga”.
Noua Generație consideră că, până acum, România nu a fost condusă de un veritabil partid de dreapta, creștin, naționalist, european și pragmatic, toate aceste caracteristici fiind apanajul său exclusiv.
Sloganul PNG-CD – „În slujba crucii și a neamului românesc” – „slogan care m-am rugat la Dumnezeu să mă inspire”, potrivit lui Becali, concentrează spiritul doctrinei partidului.
De altfel, documentul a fost redactat de Dan Pavel „după asemănarea PNG și a lui Becali”.
În final, „comandantul Becali”, cum singur s-a intitulat, se arată convins că PNG-CD va câștiga alegerile din 2008 și susține că formațiunea sa nu va face nici o alianță cu un alt partid.





