Președintele CA al FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că a cheltuit 2,5 milioane de euro fără TVA pentru achiziționarea jucătorilor Bogdan Panait, Valentin Badea, Adrian Drida, Klemi Saban și Gigel Coman. Steaua l-a cedat în această vară pe fundașul dreapta George Ogăraru la Ajax Amsterdam, pentru suma de aproximativ trei milioane de euro. „Până la urmă, eu am dat cei mai mulți bani pe jucători, deși s-au lăudat alții că au făcut nu știu ce achiziții. Am dat 2,5 milioane de euro, plus TVA, deci vreo trei milioane. Am vândut un jucător, am luat cinci, eu cred că de valoare. Dacă Rapid și Dinamo zic că au făcut transferuri mai bune, îi felicit, dar vedem la final cine a făcut achiziții mai bune”, a spus Becali. Oficialul stelist a comentat în termeni ironici campaniile de transferări ale rivalilor. „Cea mai bună campanie de achiziții a făcut-o Dinamo. Mă tem, tremur de frică, la fel și de Rapid. L-au luat pe Zicu? Și mai mult tremur de frică. E superputernic Rapid, Dinamo la fel. Mi-e frică de ei rău de tot”, a comentat Becali. Acesta a afirmat că nu este interesat de Supercupa României, care va avea loc sâmbătă, în compania echipei Rapid. „Când spune ceva Rapidul, eu răspund: «Am luat campionatul», când mai zice ceva de Steaua, le răspund: «V-am scos din cupele europene». Și eu dacă eram în locul lor, vă dați seama ce oftică aveam. Zece ani de acum încolo o să dureze această ură. Supercupa României? Le-am luat titlul, i-am scos afară din Cupa UEFA…” Finanțatorul grupării din Bulevardul Ghencea a precizat că Mirel Rădoi „nu are nimic la genunchi”. „Este din cauza oboselii și trebuie să se odihnească, să protejeze genunchiul. S-a accidentat puțin și nu a riscat, ca să fie apt de joc”, a spus el.
Nu este de acord că jucătorii nu mai vorbesc cu presa
Becali a declarat că jucătorii steliști nu au făcut bine că au intrat în silenzio stampa, după ce într-un cotidian a apărut informația că portarul Carlos s-a îmbătat în stagiul din Olanda. „Nu pot să mă impun în această privință, este hotărârea lor, dar eu nu sunt de acord cu silenzio stampa. Prin presă, oamenii simpli, suporterii, află ce se întâmplă la Steaua. La mine nu există silenzio stampa, dar nu pot să-i oblig pe jucători”, a explicat oficialul FC Steaua. Comentând decizia FRF de a interzice stimularea financiară a adversarilor echipelor rivale, Gigi Becali a menționat: „Respect hotărârea FRF, n-o să mai dau eu bani. O să dau cuiva bani și o să dea el, care nu are nicio funcție la vreun club și nu are de unde să fie suspendat”.
STEAUA
Gigi Becali anunță că a cheltuit 2,5 milioane de euro pentru transferuri






