Luare de poziție

Gigi Becali, acuzat de xenofobie

Antrenorul formației Rapid București, Nicolae Manea, a declarat, miercuri, într-o conferință de presă, că finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali este xenofob și ar trebui să se ia o măsură în cazul acestuia
„Nu trebuie să-i răspund eu, pentru că eu sunt antrenor și nu sunt nici omul care să jignească. Am înțeles o dată, de două ori, de trei ori, dar deja este xenofob. Ar trebui să se sesizeze cineva, să se ia o măsură. Dacă eram eu oficial i-aș fi răspuns. Să se potolească că au și ei destui întunecați. Mi se pare deplasat. Dânsul e xenofob. Tot timpul trebuie să spună ceva. Eu zic că trebuie chemat la turmă”, a declarat Manea.
Gigi Becali a comentat luni afirmația acționarului principal al FC Rapid, George Copos, care a spus că e posibil să retragă echipa din campionat dacă cele trei puncte revin formației FC Timișoara. „Dacă retrage Copos echipa cine se supără? Dar nu se retrage de mâine? E o vorbă la noi, îi spune nora soacrei «de necazul soacrei mele o să mă culc cu morarul comunei». Adică, o durea pe soacra ei că se culcă cu morarul, nu mai putea soacra ei de asta. Așa și Copos, de necazul nostru, la toți, retrage echipa. Retrage-o, să vezi ce ne supărăm. Scăpăm de ei, se face campionatul mai alb”, afirmase Becali.

Recomandări

PNL: Gigi Becali dezvăluie involuntar planul Ciolacu-Hrebenciuc prin care George Simion este ajutat să ajungă în turul 2 al alegerilor prezidențiale

Patronul FCSB, Gigi Becali, face o donație Spitalului Municipal Rădăuți, prin intermediul consilierului local Cătălin Miron