Comandantul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, George Boroi, a anunțat, joi, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că FC Steaua înregistra la data de 31 mai, datorii din chirii în sumă de 997.705 lei, cărora li se adaugă penalizări calculate până la 31 decembrie 2010, de 258.148 de lei.
„Stadionul din Ghencea, aflat în proprietatea publică a statului și administrarea M.Ap.N. prin Clubul Sportiv al Armatei «Steaua», a fost, încă de la darea sa în folosință, în anul 1974, gazda clubului Steaua București și a echipei sale de fotbal. În Ministerul Apărării Naționale, închirierea imobilelor și terenurilor din patrimoniul ministerului sunt atributul structurilor care le administrează. În cazul clădirilor și terenurilor aferente Stadionului Steaua, responsabilitatea revine Clubului Sportiv al Armatei «Steaua»”, a spus Boroi.
Boroi a declarat, că în urma derulării licitației de închiriere a stadionului în perioada septembrie-decembrie 2009, FC Steaua s-a angajat să plătească o chirie lunară de 21.600 de euro pentru cei peste 90.000 de metri pătrați închiriați. „Ca urmare a derulării, în perioada septembrie-decembrie 2009, a licitației privind închirierea Stadionului Steaua, care cuprinde clădiri și terenuri în suprafață totală de peste 90.000 metri pătrați, aflate în proprietatea statului și administrarea M.Ap.N., prin Clubul Armatei, SC Fotbal Club Steaua București SA a consimțit, prin oferta depusă, să achite lunar o chirie în valoare de 21.600 euro, care a fost stabilită de către un expert autorizat în domeniu. Contractul de închiriere urma să se deruleze pe o perioadă de patru ani. La 31 mai 2011, Societatea Comercială înregistra către Clubul Sportiv al Armatei următoarele datorii: 997.705 lei contravaloarea chiriilor aferente perioadei 1 iulie 2010-31 mai 2011 și 258.148 lei penalități de întârziere la plata chiriei, calculate până la 31 decembrie 2010”, se arată în comunicatul semnat de George Boroi.
Adrese fără răspuns
El a precizat că CSA Steaua a trimis către clubul de fotbal cinci adrese prin care anunța sumele datorate, precum și iminența rezilierii contractului, menționând că FC Steaua a denunțat unilateral înțelegerea: „CSA Steaua a manifestat bună credință în derularea acestui contract, notificând SC Fotbal Club Steaua București SA, prin cinci adrese, în perioada 26 aprilie-17 mai 2010, cu privire la sumele datorate reprezentând chiria, utilitățile și penalitățile de întârziere, precum și la iminența rezilierii contractului, în cazul neonorării obligațiilor de plată a chiriei pe timp de două luni consecutiv, așa cum părțile au convenit prin semnarea contractului. În data de 17 mai 2010, Societatea Comercială a răspuns acestor notificări succesive, printr-o adresă, în care specifică, printre altele, că «denunță unilateral contractul nr. A-7220/23.12.2009, începând cu data de 01.03.2010»”.
Comandantul CSA mai afirmă că MApN dorește ca FC Steaua să continue să joace pe stadionul din Bulevardul Ghencea. Însă pentru ca FC Steaua să continue să evolueze pe arena din Bulevardul Ghencea trebuie ca gruparea să-și achite datoriile și să încheie un nou contract cu CSA Steaua. „Echipa de fotbal Steaua este un simbol al Armatei și al milioanelor de români care îndrăgesc fotbalul, iar Ministerul Apărării Naționale dorește ca, în spiritul tradiției de 64 de ani a CSA Steaua, singura echipă care să joace meciurile de fotbal pe acest stadion să fie Steaua București. De aceea, Clubul Sportiv al Armatei Steaua nu respinge colaborarea cu SC Fotbal Club Steaua București SA, atâta vreme cât această colaborare se derulează în condiții de legalitate. Prin urmare, în condițiile în care Societatea Comercială își va achita datoriile către stat, conform obligațiilor contractuale, colaborarea ar putea fi reluată, prin încheierea, în condițiile legii, a unui nou contract, astfel încât echipa de fotbal Steaua București să joace în continuare pe stadionul din Ghencea”, a subliniat Boroi.
Becali vrea negocieri
Finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat că îl bucură atitudinea comandantului Clubului Sportiv al Armatei Steaua, George Boroi, și că probabil va urma o negociere cu acesta privind un nou contract de închiriere a stadionului din Bulevardul Ghencea.
„Mă bucură această atitudine. Probabil că vom negocia și vom vedea ce se întâmplă, nu pot spune de acum ce va urma. E vorba de noul contract, aici apar neînțelegerile. Cu totul, cum ar vrea ei, se ajunge la 800.000 de euro chirie pe an. Ceea ce e mult prea mult. Datoriile din urmă sunt un fleac, nu sunt o problemă, noul contract și condițiile lui sunt problema”, a spus Gigi Becali.
Becali a menționat că are o relație bună cu George Boroi, dar precizează că nu ar fi trebuit ca oficialul CSA Steaua să facă publică disponibilitatea sa de a negocia. „E vorba și de imagine aici. Nu trebuia făcută publică neapărat disponibilitatea de a negocia. Era ușor să pună mâna pe telefon și să mă sune pe mine direct. Oricum, eu mă înțeleg bine cu Boroi, el e un om extraordinar, nu aici ar fi problema, negocierea cu Boroi”, a mai spus Becali.
Explicații
Gigi Becali a acumulat datorii uriașe prin neplata chiriei stadionului
