Medical

Gigel și Didina sau tratat de sexologie înainte vreme



Gigel și Didina se pregătesc să plece la drum. Îi așteaptă o călătorie pe cinste, presărată cu peisaje grozave, senzații unice și experiențe irepetabile. Simțurile lor se vor mângâia, ochii cu frumusețile, mâinile cu textura catifelată a florilor, parfumul miilor de minuni ascunse în locuri tainice ale pădurii îi așteaptă. Gigel visează de mult această excursie. Toate se derulează prin fața ochilor săi larg deschiși, înfierbântându-i la maxim imaginația. Gândul acesta a luat naștere în urmă cu ceva vreme. Parcă nimic din ceea ce trăiește acum nu are gust sau sens dacă nu își îndeplinește dorința. Mai mult decât atât, ia foc cu totul din când în când, nerăbdarea de a achiziționa o asemenea experiență devenind din ce în ce mai presantă.
*
Conștientizând toate acestea, Gigel se pune pe treabă. În primul rând, nimic nu este posibil de unul singur. De fapt, s-ar mai putea face câte ceva, însă ar fi aiurea… Ce să faci, măi Gigel, cum să găsești tu ființa potrivită, pentru că vezi, ar trebui să aibă și ea anumite calități. Dar în primul rând, cine se uită la tine?
Săracul om este în încurcătură, planul părând a se împotmoli încă de la început. Îl vezi numai, amărât, cum cutreieră ziua întreagă căutând cu înfrigurare, doar, doar sorții îi va fi milă de el.
Într-o bună zi, dintr-o dată, în fața rătăcitorului a răsărit Didina. Totul s-a luminat. Harnică și cu băsmăluță, Didina, fără ca aparent să-și bage în seamă admiratorul, deretică încolo și încoace. El însă, cu ochii ieșiți din orbite și cu un zâmbet inteligent întins pe figură, născocește pe loc o formulă de salut cu care ar putea cuceri întreaga lume.
Trecând peste amănunte, a fost dragoste la prima vedere. Sunt oameni care se merită unul pe celălalt. Din momentul în care îi vezi prima oară, îți dai seama că sunt sortiți. Fără scăpare. În continuare, Didina s-a prefăcut inaccesibilă o vreme, după care nu a mai putut, pentru că și ea voia tot atât de mult să plece în călătorie… Grozav de nerăbdători, au purces la alcătuirea planurilor de drum.
*
Din nefericire, cei doi credeau, la fel ca mulți alții, că toți oamenii se nasc învățați, și că oricine, dacă știe să pună un picior în fața celuilalt, poate ajunge până la stele. Nu este tocmai așa, însă entuziasmul face minuni. Gigel roiește acum, precum un bondar ce face curte unui boboc de floare, așteptând ca acesta să se deschidă. Sârguința și imaginația sa sunt fără limite. I-a construit Didinei deja un întreg palat de promisiuni, înconjurat de grădini vaste, de o frumusețe nemaivăzută. A se lua în considerare și mașina cu care vor pleca la drum. În timp ce surescitarea crește până spre iminența unei explozii, cei doi renunță să se mai gândească la modul cum e organizată expediția, la scopul ei, la pericolele de pe traseu… Nici una, nici alta, se așează fremătând la treabă.
Pregătirea bagajelor este incredibil de savuroasă. Fiecare mic obiect pe care îl iau, devine o bijuterie. Prin urmare, mai doresc încă unul, și încă unul… Presiunea se acumulează spre un nivel fără precedent. Gigel și Didina aleargă acum plini de bucurie, fără a resimți efortul depus sau trecerea timpului. Lipsit de experiență, cel care s-a aprins primul, arzând apoi permanent cu incandescență, își dă seama dintr-odată că nu mai poate rezista. Degeaba îl așteaptă atâtea lucruri frumoase, din care nu a văzut decât începutul, degeaba îl roagă Didina să mai meargă încă puțin, pentru ca să înțeleagă și ea ceva din toate acestea… Gigel dă drumul întregului bagaj.
Ce poți să-i spui bărbatului după un astfel de episod? Poți să-i spui orice, pentru că sforăie. Didina face o criză de nervi. Nenorocitul a lăsat-o încărcată, de o dor toate, și nici măcar nu poate să se elibereze, așa cum a făcut-o el.
*
Faptul că ai terminat mai devreme, nu înseamnă că ai terminat la timp.
DR. NICOLAE MIHU- medic specialist
Atestat Homeopatie
Master Psihoterapie și Intervenție Psihosocială
clinicasfantulmatei@yahoo.com
www.onclinic.ro
, telefon 0232 265551



Recomandări

Expoziție de pictură și acuarelă satirică semnată de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la Muzeul de Istorie Suceava

Expoziție de pictură și acuarelă satirică semnată de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la Muzeul de Istorie Suceava
Expoziție de pictură și acuarelă satirică semnată de caricaturistul Ovidiu Ambrozie Bortă – BOA, la Muzeul de Istorie Suceava

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj

Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj
Arestul Poliției Suceava, redeschis după aproape doi ani în care sucevenii au fost încarcerați chiar și pe la Tulcea sau Cluj