Problema asigurării căldurii în municipiul Suceava este la un pas de a fi rezolvată, după ce ieri aleșii locali suceveni s-au întrunit într-o ședință extraordinară, pentru a aproba un alt preț de producere și furnizare a agentului termic în sistem centralizat.
Noul preț al gigacaloriei produse de Termica, pe gaz metan, este de 445 de lei, în vreme ce prețul anterior, de când funcționa pe cărbune, era de 274 de lei.
Scumpirea gigacaloriei nu va fi resimțită însă de suceveni, care vor plăti la fel ca și până acum, 185 de lei pentru fiecare gigacalorie consumată. Acest lucru a și fost specificat clar în proiectul de hotărâre adoptat ieri, fiind solicitat de reprezentanții tuturor partidelor politice din Consiliul Local.
Pentru persoanele juridice, prețul gigacaloriei este de 359 de lei.
„Condiția minimă obligatorie pentru ca administratorii judiciari de la Termica să permită furnizarea căldurii este majorarea prețului gigacaloriei. Prin acest preț sunt recunoscute toate pierderile de la Termica. 70% din punctele termice sunt alimentate cu apă, până mâine se finalizează umplerea instalațiilor, încât, tehnic, este posibilă furnizarea căldurii”, a declarat primarul Ion Lungu.
Acuze și explicații
Liderul grupului de consilieri PDL, Lucian Harșovschi, le-a reproșat colegilor săi că au lăsat populația să stea în frig încă trei zile, pentru că nu au votat proiectul la ședința anterioară, de miercuri.
„De ce au trebuit să stea sucevenii în frig trei zile, când nimic nu s-a schimbat în proiectul pe care nu l-ați votat miercuri?”, i-a apostrofat Harșovschi pe colegii de la alte partide, care i-au reamintit că atunci, administratorul judiciar a spus că nu va da căldură, chiar de se mărește prețul gigacaloriei.
“Față de data trecută, știm că vom avea căldură la populație. Dialogul, înțelepciunea rezolvă problemele populației. Asta am făcut, am deblocat o situație care era blocată”, i-a răspuns Cornel Grosar, referindu-se la discuțiile de joi dintre administratorii judiciari, senatorul Ovidiu Donțu, prefectul Florin Sinescu și primarul Ion Lungu.
Un amendament formulat de către Lucian Harșovschi, ca prețul actual de producere a gigacaloriei să fie valabil doar până la data de 9 noiembrie, când ar trebui dată în funcțiune noua centrală, a Bioenergy, nu a fost aprobat.
În cele din urmă, proiectul de majorare a prețului gigacaloriei, fără ca acest lucru să afecteze cât plătește populația pentru căldură și apă caldă, a fost aprobat în unanimitate.
Prezent la dezbaterile din Consiliul Local, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, a spus:
„Vreau să vă felicit, ați decis ceea ce trebuia pentru Suceava, chiar dacă e un pic cam târziu, chiar de a fost frig în casele sucevenilor. Pentru creditorii Termica – furnizarea de căldură și apă caldă nu e un serviciu opțional, un chioșc în Bazar, ci un serviciu public obligatoriu, care trebuie respectat. Dacă nu se furnizează căldură, poate fi considerată o infracțiune. Astăzi, printr-o decizie unanimă, ați repus în drepturi și Termica, fără ca populația să plătească ceva în plus”.
Primarul Ion Lungu i-a mulțumit pentru sprijinul său în atragerea de fonduri de la Guvern pentru achitarea datoriilor la Termica, dar și parlamentarilor suceveni și prefectului Florin Sinescu, care s-a implicat mult în rezolvarea problemelor de termoficare, inițiind atât discuțiile cu administratorii judiciari ai Termica, cât și verificând în teren lucrările de construire a noii centrale termice.
„Hotărârea de astăzi este primul pas pentru a furniza căldură în Suceava. Problematica Termica este mult mai complexă”, a spus senatorul Ovidiu Donțu, care a semnalat o serie de probleme la care trebuiesc găsite soluții, cea mai importantă fiind transportul și distribuția agentului termic.
Pornirea căldurii, condiționată de vreme
Cu toate că principala revendicare a creditorilor de la Termica a fost rezolvată, prin majorarea prețului de furnizare a gigacaloriei, căldura nu se va face încă simțită în locuințele sucevenilor.
„Furnizarea căldurii depinde de starea vremii. Noaptea trecută media temperaturilor a fost de aproximativ 10 grade Celsius, iar prognoza meteo indică o ușoară încălzire. Tehnic suntem pregătiți să începem furnizarea, nu în tot orașul deodată, ci etapizat, dacă vor fi condiții meteo care să impună asigurarea căldurii”, a declarat administratorul special al Termica, Ovidiu Dumitrescu.
Acesta a precizat că furnizarea căldurii depinde foarte mult și de voința locatarilor, pentru că anul trecut, când Termica a pornit căldura, în condiții mai vitrege ca acum, foarte mulți suceveni au „blocat-o” înainte de a ajunge la ei, închizând gigacalorimetrul de pe casa scării.
La Suceava
Gigacaloria s-a scumpit, dar căldura se lasă încă așteptată
