La doar 20 și ceva de ani, trei fete de aur rescriu istoria canotajului românesc. Cu multă muncă și sacrificii, Gianina Beleagă, Ionela Lehaci și Viviana Bejinariu au ridicat din nou drapelul tricolor pe cel mai înalt catarg. S-a întâmplat la Campionatul Mondial de Seniori de la Sarasota, din SUA, acolo unde România și-a recâștigat respectul în fața celorlalte națiuni. Iar viitorul acestei generații sună foarte bine. Și nu o spune oricine, ci chiar cea mai mare dintre campioanele pe care le-a dat România în acest sport, Elisabeta Lipă.
„Atâta timp cât ajungi să guști din victorie nu ai cum să lași garda jos și eu sunt ferm convinsă că de acum încolo mobilizarea va fi alta”, este de părere Elisabeta Lipă.
Până să ajungă să audă imnul României, Gianina, Ionela și Viviana au trecut adevărate probe de foc. Au uitat ce înseamnă adolescența și plăcerile ei, au muncit mii de ore și, poate cel mai important, au crezut în ele. Iar în octombrie, pe tărâm american, povara cantonamentelor s-a transformat într-o dulce bucurie. Chiar dacă au concurat în bărci diferite, pentru cele trei fete satisfacția a fost greu de descris în cuvinte.
„Ionela se bucura în spatele meu, mă bucuram și eu pentru că știam că e medalie și orice medalie ar fi fost era un rezultat foarte bun pentru noi, iar când mi-a arătat Ionela pe tabelă că e locul 1 am început să plâng, să țip, e un sentiment pe care nu pot să-l descriu în cuvinte”, a rememorat Gianina Beleagă momentul de glorie de la Sarasota. O completează colega ei de suferință și de bucurie, Ionela Lehaci: „Având în vedere că eu stau în barcă în spatele ei, am trecut linia de sosire prima, deci am ieșit campioană mondială înaintea ei”.
Și pentru Viviana Bejinariu, finalul cursei care a făcut-o campioană mondială a fost unul de descătușare: „Toate supărările din an au trecut atunci pe moment, am țipat de bucurie, eram cele mai fericite”.
Și de pe margine, emoțiile au fost la fel de puternice. Component al lotului național de canotaj al României, în barca de dublu rame, Cosmin Pascari a urmărit cu sufletul la gură cursa fetelor, pentru care a strâns pumnii și a sperat.
„Am plâns, le-am luat în brațe, le-am felicitat și sunt mândru că fac parte din țara noastră, România”, a arătat Cosmin Pascari.
Succesul se sărbătorește la dublu
Succesul se trăiește dublu. Iar Ionela Lehaci și Gianina Beleagă pot confirma cel mai bine acest lucru. În toamna acestui an, pe tărâm american, la Sarasota, în Florida, cele două fete au trăit cea mai frumoasă poveste de până acum a vieții lor.
Barca de două vâsle categorie ușoară în care au urcat Ionela și Gianina a trecut prima linia de sosire în cursa care avea să fie cea mai importantă de până acum pentru ele, cea de la Campionatul Mondial.
Chiar dacă nu au plecat din postura de favorite, fetele au crezut în steaua lor încă dinainte de a trece Oceanul. „Gemenele”, așa cum au fost numite de ziariștii români, au arătat ca o echipă pe tot parcursul competiției, iar rezultatul a venit firesc pentru ele.
„La fiecare interviu pe care l-am dat înainte de plecare la Campionatul Mondial reporterii ne întrebau ce așteptări avem, iar eu le-am spus că vrem o medalie, vrem aurul, și uite că l-am luat”, a rememorat Ionela Lehaci.
A fost completată imediat de colega de barcă, Gianina Beleagă: „Nu ne-am mai gândit că Noua Zeelandă are record sau că Marea Britanie ne-a bătut la Europenele de anul acesta. Noi ne-am dus să vedem ce o fi și a fost cum am visat”.
„Suntem o echipă, gândim la fel, iar scopul nostru este cel mai important”
Au cochetat și cu alte sporturi, dar s-au oprit la canotaj, pe care-l consideră foarte curat. Știau că vor avea de muncit extrem de mult, dar asta nu le-a speriat deloc. Iar pentru a ajunge la succesul din acest an, nu au lăsat garda jos nici un moment și au tras la antrenamente cel puțin 5 ore pe zi, ceea ce înseamnă vâslit pe apă, la sala de forță, alergare sau vâslit pe simulator dacă afară condițiile nu permit derularea antrenamentului.
Ionela și Gianina zâmbesc acum, după un an de excepție, în care în afara titlului mondial la senioare au mai cucerit și titlul european și mondial la tineret. Totuși, nu tot timpul a fost doar lapte și miere.
Anul trecut, înainte de Jocurile Olimpice de la Rio, din Brazilia, au trecut printr-un moment extrem de dificil.
„Am reușit să ne regăsim și să ne reglăm și ne-am și calificat la Olimpiadă, lucru îmbucurător pentru noi, dar nesperat pentru alții. Tind să cred că sunt motorul acestei bărci, și ea e creierul”, a arătat Ionela. Calificarea la Jocurile Olimpice a fost o adevărată performanță și nu doar atât, le-a demonstrat că dacă își doresc ceva, pot obține.
„Am reușit să ne adunăm pe ultima sută de metri, cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice, și asta ne-a demonstrat că prin orice greutăți trecem, la final munca va fi răsplătită”, a opinat și Gianina.
Odată lăsate în urmă problemele, fetele s-au concentrat pe obiectivele din 2017, pe care le-au atins pas cu pas. Împlinirea a venit în luna octombrie, când din anonime au devenit un reper, echipajul pe care vor să-l bată celelalte competitoare.
Iar dacă până acum au fost anonime, începând din octombrie, din SUA, au devenit un reper, echipajul pe care vor să-l bată celelalte competitoare. Nu le sperie acest lucru, pentru că sunt conștiente că dacă vor munci și vor fi sănătoase, pot rămâne acolo sus, pe locul pe care l-au câștigat printr-o disciplină spartană.
Fetele știu că doar împreună se pot menține la acest nivel ridicat. Știu că până la scopul principal pe care și l-au propus mai au de muncă foarte mult, dar nimeni și nimic nu le împiedică să viseze cu ochii deschiși.
„Visul suprem e aurul la Jocurile Olimpice. Suntem o echipă, gândim la fel, iar scopul nostru este cel mai important și trebuie să trecem peste chestiile mici, peste certuri sau alte neplăceri, pentru a ne îndeplini visul”, au spus Ionela și Gianina.
Pe drumul spre aurul olimpic, fetele au și un reper. Se numește Angela Alupei, dublă campioană olimpică cu barca de două vâsle categorie ușoară a României, la Sydney, în 2000, și Atena, în 2004.
De fiecare dată când are prilejul, fosta campioană olimpică le susține pe Ionela și Gianina și le ține pumnii la fiecare cursă, mai ales că știe cum se manifestă emoția pe podiumul de premiere.
„Dacă la vârsta asta au ajuns campioane mondiale la senioare, eu cred că au potențial, iar dacă se țin de treabă au toate șansele să ne depășească”, este concluzia Angelei Alupei.
Viviana a adunat acasă peste 50 de medalii de la competițiile la care a participat
În urmă cu zece ani, când a luat contact cu lumea canotajului, Viviana Bejinariu a fost pe punctul de a renunța. Și nu pentru că o speriau antrenamentele, ci pentru că dorul de casă era prea mare. Așa că a pus mâna pe telefon și și-a chemat tatăl la Iași, acolo unde se afla în cantonament, și s-a întors acasă, la Botoșănița Mică – Grămești.
„Antrenamentele erau ușoare la început, dar pentru mine a fost o problemă cu dorul de casă, după două săptămâni am vrut să plec acasă, nu am mai vrut să stau acolo”, și-a amintit Viviana.
Aveau să urmeze câteva luni de reflecție, în care s-a gândit la vorbele antrenoarei, anume că are potențial uriaș pentru acest sport.
Iar decizia pe care a luat-o nu o regretă nici un moment. Cele peste 50 de medalii pe care le-a cucerit de-a lungul timpului în competițiile naționale și internaționale sunt o dovadă a faptului că a ales drumul corect în viață.
Așa se face că și-a transformat tatăl, pe Eugen Bejinariu, într-un adevărat custode, omul care ține sub cheie medaliile câștigate de la juniori și până la seniori.
Succesul se traduce prin multă, foarte multă muncă
După ce a urcat pe prima treaptă a podiumului de premiere în competițiile mondiale de dublu și patru vâsle, Viviana a făcut pasul spre barca regină a canotajului, de 8+1, în primăvara lui 2017. A fost, cum se poate altfel, o nouă alegere inspirată, iar împlinirea a venit la Sarasota, în SUA, unde alături de celelalte coechipiere a cucerit aurul mondial la senioare.
Chiar dacă Eugen Bejinariu este un om trecut prin multe, cursele la care participă Viviana sunt ceva special. Poate de aceea, în octombrie nici nu a avut puterea să se uite în direct la cursa în urma căreia fetița plecată de acasă cu strângere de inimă devenea regina lumii.
„Nu am stat prima dată, m-am dus și am văzut în reluare, nu am putut să mă uit în direct pentru că erau prea mari emoțiile”, a povestit Eugen Bejinariu.
Până să i se cânte Imnul României și să privească drapelul fluturând pe cel mai înalt catarg, tânăra canotoare a muncit din greu, după un program strict, care nu lasă loc distracției.
„Ne trezim la 6.30, avem micul dejun la 7 fără un sfert, până la 8 puțină pauză, la 8 începe primul antrenament care durează două ore, două ore și ceva, prânzul, o oră de somn, începem cu forța la 3.30, după care la 5 ieșim iar pe apă, cina, masaj sau recuperare și somn”, este descrierea pe scurt a unei zile de antrenament.
Modestă și timidă, Viviana spune că încă nu a realizat nimic, iar când afirmă acest lucru se gândește la modelul pe care îl are în canotaj: marea campioană Elisabeta Lipă.
Suceveanca își dorește măcar o medalie olimpică de aur, iar Elisabeta Lipă crede că există premise pentru ca acest vis să devină realitate: „95% din performanța internațională vine de aici, din nordul Moldovei, și normal că și eu mă regăsesc și mă bucur că avem moldovence hotărâte, luptătoare și dornice de performanță”.
Fetele vor să câștige aurul olimpic la Tokyo
Până cel puțin anul viitor Gianina, Ionela și Viviana sunt reginele lumii. Anul viitor vor avea din nou două examene foarte dificile. Este vorba de Campionatele Europene și Campionatele Mondiale. Pentru cele trei sucevence e o altă etapă din drumul spre visul suprem: aurul la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. E un drum lung și care va fi presărat cu bătături în palme, sacrificii și multă muncă. Dar, după cum spunea și Elisabeta Lipă, viitorul le poate aparține ani în șir.
