Ghiță Ignat, alias „Ursul Carpatin”, luptătorul de MMA arestat vineri, 17 mai, a fost eliberat ieri de magistrații de la Curtea de Apel Suceava. Luptătorul a fost arestat în baza unui mandat european emis în data de 3 decembrie 2012 de Tribunalul Magistraților din Westminster, Marea Britanie, pentru acuzațiile de răpire, șantaj și vătămare corporală.
La termenul de ieri, avocații lui Ignat au cerut amânarea predării acestuia până la finalizarea afacerilor judiciare pe care acesta le are în România. Mai exact, „Ursul Carpatin” este cercetat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) Suceava sub acuzația că a furat aproximativ 500.000 de dolari australieni (peste 400.000 de euro) din bancomate amplasate în orașele de pe coasta de est a Australiei (Sidney, Melbourne etc.), dar și de pe teritoriul Malaysiei și Marii Britanii.
Aceeași cerere, de amânare a predării în Anglia, a fost formulată și de procurorul de ședință, care a cerut însă menținerea lui Ghiță Ignat în stare de arest preventiv în România.
După ce au analizat dosarul, magistrații de la Curtea de Apel au decis „punerea de îndată în libertate” a lui Ghiță Ignat, măsură care a fost pusă în aplicare ieri, la prânz.
Soluția nu este definitivă și mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casație și Justiție, care ar putea decide reîncarcerarea luptătorului de MMA.
„Este o soluție justă și temeinică, singura care se putea lua în acest moment”, a declarat Laurian Ostaficiuc, avocatul care-l reprezintă pe Ghiță Ignat.
Faptele pentru care englezii îl vor legat s-au petrecut acum șase ani
Faptele pentru care „Ursul Carpatin” este dorit de autoritățile din Marea Britanie s-au petrecut în cursul anului 2007.
Ar fi vorba de două episoade infracționale, unul petrecut în februarie 2007, celălalt în luna septembrie a aceluiași an.
Victima, un cetățean englez care ar fi datorat o sumă mare de bani unui arab. Recuperatorul, susțin englezii: Gheorghe Ignat.
În februarie 2007, Ignat, care lucra ca bodyguard în Anglia, l-ar fi luat de la aeroport pe englezul în cauză și l-ar fi sechestrat într-un autoturism, amenințându-l cu acte de violență dacă nu restituie datoria arabului.
În septembrie 2007, „Ursul Carpatin” ar fi intrat în casa aceluiași cetățean englez și l-ar fi dus cu forța într-o pădure, unde l-ar fi legat și bătut, amintindu-i de datoria care nu fusese achitată.
A mai stat arestat timp de o lună
Nu este pentru prima oară când Ghiță Ignat stă în arest preventiv. S-a întâmplat și în noiembrie 2012, când „Ursul Carpatin” a ajuns în arestul IPJ Suceava în urma unei anchete derulate de procurorii DIICOT. Luptătorul de MMA este acuzat că în vara anului 2010 a sustras peste 400.000 de euro, prin folosirea de dispozitive de skimming la bancomate, dispozitive care copiază banda magnetică a cardului introdus în bancomat, fiind folosită și o cameră de luat vederi pentru a reține codul PIN al cardului.
„Ursul Carpatin” avea complici atât în Australia, cât și în România, cu ajutorul cărora a putut acționa, motiv pentru care una dintre acuzații este aceea de constituire de grup organizat infracțional.
„Inculpatul Gheorghe Ignat a plecat în Australia în scopul comiterii de infracțiuni de criminalitate informatică, disimulându-l sub aparenta necesitate a efectuării de antrenamente în această țară în vederea participări la gale tip MMA (arte marțiale mixte), dar și pentru a vizita biserici românești aparținând cultului baptist”, au susținut anchetatorii în referatul de propunere de arestare preventivă a luptătorului.
Anchetatorii susțin că tot sub pretextul că este sportiv de performanță, luptătorul sucevean a obținut viza de Australia. În acest sens, a luat legătura prin internet cu reprezentantul unei săli de antrenament, pe care l-a trecut ca persoană de contact în cererea de solicitare a vizei pentru Australia.
De asemenea, mărturisesc surse judiciare, Ignat le-a spus celor de la hotelul la care era cazat în Australia că este luptător și că se antrenează dimineața devreme, pentru a justifica plecările în toiul nopții.
Din nou acasă
Ghiță Ignat – „Ursul Carpatin”, eliberat din arestul Poliției Suceava
