Luptătorul MMA Ghiță Ignat, alias „Ursul Carpatin”, a fost condamnat ieri definitiv de Curtea de Apel Suceava la patru ani de închisoare cu executare. Fostul multiplu campion al greilor la lupte greco-romane, dar și campion național și vicecampion european la Sambo, în 2014, a fost judecat într-un dosar instrumentat de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), Serviciul Teritorial Suceava.
Sportivul sucevean a fost trimis în judecată la începutul anului trecut sub acuzația că, în vara anului 2010, a scos din bancomate aproximativ 150.000 de dolari australieni (circa 100.000 de euro) prin folosirea de dispozitive de skimming, care copiază banda magnetică a cardului introdus în bancomat, fiind folosită și o cameră de luat vederi pentru a reține codul PIN al cardului. Faptele au fost comise în special la ATM-uri din orașele de pe coasta de est a Australiei (Sidney, Melbourne etc.), iar, așa cum arătau anchetatorii în rechizitoriu, rolul principal al lui Gheorghe Ignat era acela de „a sta de șase”, mai exact de a asigura paza, principalul autor al faptelor fiind un anume Cătălin Zamfirescu, din municipiul Brașov, care a fost arestat preventiv în acea țară în septembrie 2010 și ulterior condamnat.
În fața anchetatorilor Ignat ar fi recunoscut acuzațiile și ar fi mărturisit că de vină a fost anturajul în care a intrat, atras de banii pe care amici de-ai săi, din vremea respectivă, îi învârteau. Când a aflat că tot ce are de făcut e să „stea de șase”, a acceptat, mai ales că nu dădea în cap la nimeni și pe deasupra se afla la mii de kilometri distanță de casă. Întors în țară, a regretat și a luat-o pe calea credinței, fiind implicat în multe acțiuni caritabile și de voluntariat.
Ceaușu și Țilea, alți doi suceveni, au primit și ei câte patru ani cu executare
În același dosar au mai fost condamnați alți doi suceveni: Nicolae Sergiu Ceaușu, de 39 de ani, și Ovidiu Ionuț Țilea, de 31 de ani. Aceștia vor sta după gratii tot câte patru ani. Potrivit rechizitoriului de sesizare a instanței de judecată, cei doi decodau datele obținute prin dispozitivele de skimming, date cu ajutorul cărora se făceau extragerile frauduloase de numerar.
Anchetatorii au explicat că specialistul în confecționarea dispozitivelor destinate copierii și clonării datelor de pe cardurile bancare era Sergiu Nicolae Ceaușu, care, în 2010, era administrator al unei firme care avea punct de lucru în incinta Bazarului Suceava.
Firma respectivă vindea articole de îmbrăcăminte, iar spațiul din Bazarul municipiului Suceava era compus din două încăperi, prima fiind destinată desfacerii mărfurilor.
Cea de-a doua încăpere, însă, avea rolul de depozit și birou al lui Ceaușu, iar aici acesta, susțin ofițeri din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate, fabrica echipamentele de skimming, precum și de identificare a datelor de pe cărțile de credit compromise.
Ce se întâmplă cu Ghiță?
Deocamdată nu se știe dacă „Ursul Carpatin” își va executa pedeapsa în România sau va fi predat autorităților din Anglia, care au emis pe numele său, în cursul anului 2013, un mandat european de arestare. Potrivit datelor transmise de Tribunalul Magistraților din Westminster, Ghiță Ignat este suspect de comiterea unor infracțiuni extrem de grave, respectiv răpire, sechestrare de persoane și șantaj. Unele surse juridice susțin că fostul luptător MMA își va executa mai întâi pedeapsa într-o pușcărie din România, iar mai apoi va fi trimis „pachet” în Anglia. De partea cealaltă, există și voci care spun că Ignat va fi trimis în Regatul Unit imediat.
Cel mai probabil o decizie va fi luată de un magistrat care va analiza care este soluția legală care trebuie urmată în acest caz.
„Ursul Carpatin” a ajuns deja în Penitenciarul Botoșani
Ghiță Ignat s-a predat ieri după-amiază, în jurul orei 14.30, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Suceava, unde a fost introdus în arest și de unde ulterior a fost transferat în Penitenciarul Botoșani. „Ursul Carpatin” nu a putut fi contactat ieri pentru a-și exprima un punct de vedere vizavi de condamnarea dictată de judecători. În schimb, după decizia de la Tribunalul Suceava, Ignat spunea: „Eu sunt sportiv, nu lucrez în domeniul juridic. Spun doar că din punctul meu de vedere este o pedeapsă foarte aspră, însă eu am învățat întotdeauna să iau ce este bun, chiar și din situații dezastruoase cum este cea de față. Lucrul bun pe care aceste situații îl aduc în casa mea este că, în astfel de momente, mângâierea noastră este doar Mântuitorul nostru, Iisus Hristos, nu vă puteți imagina câtă liniște și pace poate Dumnezeu să îți dea chiar în astfel de situații. De aceea, am primit această veste ca pe un lucru prin care mie și casei mele ne este îngăduit să trecem și mulțumim Lui Dumnezeu și pentru astfel de lucruri. Vreau să mulțumesc familiei și celor care ne sunt alături”.
Dosar finalizat
Ghiță Ignat, alias „Ursul Carpatin”, condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru fraude informatice
