Considerat main-eventul primei galei de MMA din România într-o cușcă hexagonală, gală organizată la sfârșitul săptămânii trecute la Sala Polivalentă din Iași, lupta dintre Ghiță Ignat, alias “Ursul Carpatin”, și austriacul Atilla Ucar, a fost câștigată fără probleme de sportivul sucevean care și-a transformat adversarul într-un sac de box.
Transmis după miezul nopții de Național TV, meciul lui Ghiță nu a durat mai mult de două reprize, iar rolurile au fost stabilite încă din startul luptei: suceveanul și-a tăbăcit oponentul cu lovituri de pumni, iar austriacul, care anul trecut a reușit să-l învingă în 43 de secunde pe celebrul Bob Sapp, cel supranumit și „Bestia”, s-a mulțumit doar să încaseze lovitură după lovitură, încercând să reziste cât mai mult în cușcă.
Austriacul venea la Iași cu un palmares de 12 meciuri în MMA, din care opt victorii, trei înfrângeri și un rezultat de egalitate.
După cea de-a doua repriză din cele trei ale meciului de la Iași, antrenorii lui Atilla Ucar i-au spus arbitrului că renunță la luptă, dându-și seama că austriacul nu avea nici o șansă în fața “ursului” de 140 de kilograme care își tăvălea la propriu adversarul prin cușcă.
“Nu credeam că o să reziste atât. Avea o bucată de falcă ruptă, arcadele umflate, iar staff-ul său i-a spus să abandoneze. Aș fi vrut să fac mai mult spectacol, dar el (n.r.-Atilla Ucar) refuza pur și simplu să lupte”, a declarat Ghiță, la scurt timp după meci, mulțumindu-le zecilor de suceveni care au fost prezenți în noaptea de sâmbătă spre duminică și care i-au făcut galerie. “Ghiță, Ghiță…” au răsunat la unison vocile sucevenilor prezenți în sală. O parte dintre susținătorii “Ursului Carpatin” au venit tocmai din Anglia să fie alături de Ghiță.
Astfel, suceveanul a ajuns la cea de-a șaptea victorie din tot atâtea meciuri disputate, dintre care patru în circuitele MMA din California-San Diego.
Felicitat de Cătălin Moroșanu –“Moartea din Carpați”
La gala de MMA de la Iași a fost prezent și promotorul Local Kombat, Eduard Irimia, considerat unul dintre cei mai buni promotori din Europa, ale cărui ale gale au fost transmise în direct în 2011 de Eurosport.
În exclusivitate pentru reporterii “Monitorului de Suceava”, Irimia s-a arătat încântat de luptătorul sucevean, mărturisindu-ne într-una dintre pauze că are de gând să-l promoveze în galele sale și să-i găsească adversari de renume cu care să-și demonstreze adevărata valoare.
La gala de la Iași au luat parte, ca și spectatori în zona VIP-urilor și luptătorii Local Kombat, Sebastian Ciobanu, alias “Fiul lui Dracula”, și Cătălin Moroșanu – “Moartea din Carpați”.
Moroșanu a venit la finalul meciului lui Ghiță la vestiarul acestuia, pentru a-l felicita, cei doi fiind prieteni de mai multă vreme și antrenându-se chiar împreună la sala “Scorpions” din Iași.
La Iași au fost prezenți și viitorii luptători de MMA pe care “Ursul” îi antrenează în sala sa de la Clubul Unirea –Bucovina Fight Team și pe care are de gând să-i arunce în cușcă cât de curând.
Următorul meci pentru Ghiță e programat pentru luna mai ori august a acestui an, iar promotorii MMA care au organizat gala de la Iași îi caută un adversar pe măsură.
Vezi meciul lui Ghiță Ignat pe www.monitorultv.ro







