Dacă PSD-ul a pierdut postul de primar al municipiului Fălticeni în anul 2004, l-a pierdut și pentru că l-a avut drept candidat pe Ghiorghi Cornia. Domnul Cornia, primar la vremea respectivă, nu a fost dorit de câțiva membri importanți ai conducerii județene de partid, dar aceștia nu s-au putut pune cu masele largi populare din Fălticeni care-i implorau să-l lase pe Ghiorghi Cornia să candideze din nou.
Mase largi populare e un fel de-a spune, pentru că domnul Cornia a fost băgat pe gâtul celor care făceau listele electorale de câțiva activiști pesediști din Fălticeni. Activiștii erau membri ai grupului celor care căzuseră de puțin timp din Lună și care habar n-aveau că primarul Cornia făcuse o serie de gafe și nu mai este iubit de popor.
Dacă PSD-ul a pierdut alegerile la Fălticeni, Ghiorghi Cornia le-a pierdut și el, dar nu de tot. Domnul Cornia n-a fost reales primar, dar un post de consilier local tot a prins.
La puțin timp după ce PSD-ul a trebuit să părăsească și Palatul Victoria și Palatul Cotroceni, drept mulțumire pentru tot ce-a făcut partidul pentru el, Ghiorghi Cornia a plecat din partid pentru că-l apucase dorul de independență. Domnul Cornia a fost o vreme independent, dar mai mult duminica, cam între orele 16.00 și 16.05, când răsfoia „Magazinul Istoric” și citea despre Războiul de Independență.
În rest, consilierul local Cornia se gândea cum să le intre în grații celor de la PNL pentru ca aceștia să vorbească la Inspectoratul Școlar să-l ajute să ajungă director la nu știu ce unitate de învățământ.
Ghiorghi Cornia a devenit în cele din urmă director adjunct, dar și din în ce mai neliniștit pentru că nu are o umbrelă politică deasupra capului în condițiile în care se apropia sezonul de ploi, ninsori și lapovițe, dar și cel în care începeau să se facă listele pentru viitoarele alegeri locale.
Domnul director-consilier nu s-a orientat așa cum era, poate, de așteptat, către PNL, fiindcă nu prea mai era loc pe liste. Și nici nu s-a întors la PSD. Ghiorghi Cornia a virat-o către PD Fălticeni, partid care tocmai rămăsese fără conducere și care avea nevoie de un șef atât de cunoscut și de apreciat ca domnia sa.
La viața lui (politică), domnul Cornia a fost pe la PDAR, PSD, PD, iarăși pe la PSD, iar acum din nou la PD. Ce urmează? Dar credeți că domnul Cornia știe? Cică „iubesc trădarea, dar nu-i iubesc pe trădători”. Sanchi. Asta a spus-o, demult, unul Cezar care, însă, n-a fost niciodată membru de partid nici măcar nu-i din Fălticeni ca Ghiorghi.