Ghinion și noroc în fotbal



Într-adevăr, rar s-a văzut atât dramatism la niște meciuri de baraj pentru Mondiale. Acestea au eclipsat total meciul nostru cu Slovacia, retrogradat la nivelul amical. Și oricum, ce-ar fi fost de văzut? Un autogol al unui atacant tricolor și un auto-gol în carieră al portarului debutant. E și un fel de denaturare a noțiunii de ghinion, că prea îi dăm prilejul să ne găsească. Dar noi măcar eram resemnați, în timp ce italienii… Ei da, aici zeul fotbalului chiar a bătut cu parul, de fapt cu… bastonul! Bastoni, după ce a fost pus la zid de toată lumea, mai puțin de interiștii lui, pentru simularea aia din campionat, acum își lasă coechipierii în 10 înaintea pauzei pentru un fault prostesc – ăsta e cuvântul! Și taman când Italiei îi mergea bine, conducea cu 1-0 la bosniaci. N-a mizat doar pe apărare apoi, însă ratările au fost amuțitoare, iar inevitabilul s-a produs. Bosnia (& Herțegovina) a egalat și în cele din urmă s-a ajuns la lovituri de departajare, unde un alt interist, Esposito, a ruinat încă de la primul șut șansele azzurrilor. Dacă Inter va câștiga Lo Scudetto, multă lume îi va judeca după cum vor sărbători. Din păcate pentru fotbalul italian, doar portarul Donnarumma se menține la nivel mondial, PSG și City, în timp ce Chiesa, în jurul căruia trebuia să fie construită echipa, se află într-o vrie fără sfârșit după accidentarea de acum câțiva ani. E rezervă ”titulară” la Liverpool, a fost convocat pentru baraje, dar medicii squadrei azzurra nu l-au validat pentru un asemenea efort. Una peste alta, inimaginabil pentru italieni să rateze a treia Cupă Mondială la rând, mai ales într-o asemenea manieră.

Turcia s-a impus la limită și în Kosovo, deși un potențial de surpriză exista. Iată deci un italian, Montella, care va merge la Mondiale. Cehia și Danemarca au încins o luptă pe cinste, 1-1 după 90 de minute, 2-2 după 120, după care danezii au fost ireal de fragili de la unșpe pași, 3 ratări din 4!

Am lăsat la urmă modelul de succes care puteam fi noi: Suedia! Dacă tricolorii au avut parcurs slab în preliminarii, atunci suedezii, cu zero victorii și ultimul loc în grupă, cum l-or fi avut?! Dar, ca și noi, au intrat la baraje pe ușa din dos, adică Liga Națiunilor. Poate vă amintiți, proiectam înainte de tragerea la sorți un scenariu norocos pentru noi, să cădem cu Ucraina în primă fază, ceea ce însemna să jucăm pe teren neutru, apoi să avem noroc la tragere ca să jucăm al doilea baraj pe teren propriu. N-a fost să fie, dar s-a potrivit la fix pentru suedezi, care s-au trezit când trebuia: i-au bătut pe ucraineni, apoi au marcat pe final golul victoriei cu polonezii! Bravo lor că au știut să-și valorifice norocul!



Recomandări

Sucevenii Stanciuc, Grigore și Radu au marcat pentru reprezentativa de handbal seniori a României în disputa cu Turcia

Sucevenii Stanciuc, Grigore și Radu au marcat pentru reprezentativa de handbal seniori a României în disputa cu Turcia
Sucevenii Stanciuc, Grigore și Radu au marcat pentru reprezentativa de handbal seniori a României în disputa cu Turcia

Selecționerul Bogdan Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret

Selecționerul Bogda Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret
Selecționerul Bogda Șoldănescu a făcut primele declarații după tragerea la sorți a Campionatului European de Tineret