O primă formă a ghidului de bune practici pentru retaileri și producători va fi finalizată în această săptămână, urmând să fie discutată de reprezentanții rețelelor de magazine și ai furnizorilor într-o întâlnire la Ministerului Agriculturii, pe 20 mai.
„Grupul de lucru care a fost mandatat de Guvern să lucreze la acest ghid va trimite în această săptămână o primă formulă, care va fi dezbătută pe 20 mai, de la ora 14.00, într-o ședință comună la Ministerul Agriculturii, la care vor participa atât retailerii, cât și reprezentanții producătorilor”, a declarat Ovidiu Gheorghe, directorul general al Patronatului Național al Viei și Vinului (PNVV).
Reprezentanții producătorilor au avut ieri o întâlnire la Ministerul Agriculturii, după ce săptămâna trecută retailerii au avut discuții similare la sediul instituției.
Ghidul va fi o combinație între documentele similare din Marea Britanie și Spania, potrivit lui Gheorghe.
Printre prevederile viitorului ghid s-ar putea număra impunerea unor anumite termene pentru plata mărfurilor furnizate retailerilor, după ce mai mulți producători s-au plâns de întârzieri la acest capitol.