Fonduri

Gheorghiu: Județul Suceava a reușit să atragă deja 7,88 milioane de euro prin PNRR

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu
Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu

Deputatul PNL de Suceava Bogdan Gheorghiu a declarat că județul Suceava a reușit deja să atragă 7,88 de milioane de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Bogdan Gheorghiu a spus că primele comunități din județul Suceava care vor beneficia de fonduri prin PNRR sunt Arbore, Botoșana, Brodina, Câmpulung Moldovenesc, Ciocănești, Colacu, Fundu Moldovei, Horodnic de Sus, Mănăstirea Humorului, Moldova-Sulița, Putna și Slatina.
„Județul Suceava a reușit să atragă 7.460.000 euro pentru restaurarea a 20 de obiective culturale cu potențial turistic extraordinar și 420.000 euro pentru promovarea a 11 obiective sau situri în cadrul a patru rute culturale, respectiv Ruta Bisericilor de lemn, Ruta Mănăstirilor din Zona Moldovei, Ruta Satelor cu arhitectură tradițională și Traseul gastronomiei tradiționale românești”, a spus Gheorghiu. El a arătat că mănăstirile din Arbore și Slatina vor beneficia de reabilitarea infrastructurii specifice în valoare de nu mai puțin de 5,5 milioane de euro, în timp ce un milion de euro a fost alocat reabilitării bisericii de lemn „Sf. Dumitru” din Botoșana și ansamblului bisericii „Sfântul Nicolae” din Colacu.
Deputatul PNL de Suceava a adăugat că alți 960.000 euro vor fi folosiți pentru restaurarea a câte opt gospodării tradiționale din Brodina și Ciocănești. „Acestor investiții li se adaugă altele destinate promovării acestor destinații, la care se adaugă și Mănăstirea Putna, Mănăstirea Humor, Biserica de lemn «Sfântul Dumitru» din Horodnic de Sus și produsele gastronomice tradiționale din Bucovina și Ținutul huțulilor”, a declarat Bogdan Gheorghiu.
El a precizat că, în calitate de fost ministru al Culturii, nu poate decât să îl bucure faptul că un număr atât de important de proiecte din Bucovina au fost aprobate pentru finanțare prin PNRR. „Am subliniat întotdeauna importanța restaurării unor astfel de obiective care fac parte din patrimoniul cultural național. Prin promovarea lor poate fi atras un număr mai mare de vizitatori în anumite zone rurale sau defavorizate, iar asta înseamnă locuri de muncă în turism. Acestea sunt doar primele proiecte finanțate în Suceava prin PNRR. Trebuie să atragem cât mai multe investiții prin acest program, dar nu numai”, a afirmat Bogdan Gheorghiu. El a făcut referire la Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, precizând că sumele au fost majorate de Guvern de la 50 la 65 miliarde lei. „Până în 2028 trebuie duse la capăt proiecte de modernizare de drumuri, proiecte de apă și canalizare și proiecte pentru aducțiune de gaz metan. Astfel putem asigura o dezvoltare sustenabilă a regiunii noastre”, a încheiat Gheorghiu.

Recomandări

În Vatra Dornei a fost inaugurat noul ambulatoriu integrat cu 17 specializări al Spitalului Municipal, care va deservi întregul bazin al Dornelor

Primăria Vatra Dornei a dotat toate unitățile de învățământ din municipiu cu mobilier nou și echipamente moderne printr-un proiect de peste 1,1 milioane de euro

Primăria Liteni a inaugurat un nou corp de clădire, complet modernizat, la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Șoldan anunță proiecte din fonduri europene de peste 8 milioane de euro pentru reabilitarea energetică a patru clădiri publice din Suceava

Cei 15 milioane de euro alocați prin mecanismul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava

Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava
Cei 15 milioane de euro din programul RESTORE pentru refacerea infrastructurii afectate de inundații vor ajunge integral în județul Suceava