Gheorghe Vicol: „Frunze de trifoi”

Poetul dornean Gheorghe Vicol este, cu siguranță, primul autor al unui volum de haiku din rândul membrilor Societății Scriitorilor Bucovineni.
Cartea, apărută recent la editura vrânceană „Armonii culturale” cu titlul „Frunze de trifoi”, reunește un buchet generos de confetti poetice „pigulite” de Gheorghe Vicol (tristih & senryu & haiku), „un gen de poezie – așa cum scrie în textul introductiv Valentin Nicolițov, președintele Societății Române de Haiku – pe care îl practică de ceva vreme cu succese notabile”.
Gheorghe Vicol privește lumea prin lentila senină copilăriei
Avizatul comentator al volumului remarcă faptul că tristihurile „sunt scrise în stilul prozodic al poemelor haiku”, chiar dacă în loc să respecte toate regulile și particularitățile esteticii nipone, poetul dornean preferă să scrie tristihuri mai simple realizând „adevărate pasteluri”.
Autor de literatură pentru copii, care a scos până acum de sub tipar peste 30 de cărți, Gheorghe Vicol (care este primul membru al Societății Scriitorilor Bucovineni onorat de Liga Scriitorilor Români cu medalia „Virtutea Literară”) privește lumea prin lentila senină copilăriei, iar universul circumscris în poeziile sale se oglindește și în aceste „pasteluri”, chiar dacă, așa cum observă Valentin Nicolițov, „personificările, metaforele, comparațiile, adjectivele de tot felul care abundă în poezia clasică nu sunt acceptate în poezia haiku”.
Curcubeul este „samuraiul luminii”, lacul are „ramă de stuf”, iar fata are „rime în sân”
„Un haiku – accentuează el – nu este ușor de scris, arta haiku-ului nu este deloc ușoară, dar Gheorghe Vicol se apropie cu pași hotărâți de ea”.
În lumea privită cu candidă seninătate de poetul dornean, curcubeul este „samuraiul luminii”, lacul are „ramă de stuf”, iar fata are „rime în sân”.
„Vrăbiile prind / pe sârma de telegraf / știrile primăverii”, în casa pustie „doar păianjenii pândesc / umbrele pe geam”, iar „crinii invită / fluturii la parfumul / cu iz heraldic”.
Amputând câteva astfel de tristihuri (fără a tulbura transparența pastelului) pătrundem într-un univers în care „peștii văd stele /prin vitralii de gheață”, „melcii scriu versuri / pe frunzele toamnelor”, „un brotac îngenuncheat / sărută roua”, iar „sturzul salută lumea / cântând anemic”.
Un univers în care „soarele stinge / cu podul palmei sale / întunericul”.