Parteneriat

Gheorghe Șoldan și Gheorghe Apetrii vor ca Vatra Dornei să redevină una dintre principalele stațiuni turistice ale României

Gheorghe Șoldan alături de candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii
Gheorghe Șoldan alături de candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii

Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a declarat că alături de Gheorghe Apetrii, candidatul social-democrat pentru Primăria Vatra Dornei, vrea să facă din acest municipiu una dintre principalele stațiuni turistice ale României. Gheorghe Șoldan și Gheorghe Apetrii au discutat cu dornenii în timpul unei plimbări prin acest municipiu, cei doi prezentându-le acestora ce vor să facă în mod concret pentru ca Vatra Dornei să redevină una dintre stațiunile de top ale țării. „Ierni cu zăpadă tot mai puțină, multe hoteluri și pensiuni închise, iar numărul turiștilor este în scădere în Vatra Dornei. Până și piatra cubică pusă nu de mult de «cel mai priceput om din județ», Gheorghe Flutur, pentru a se fotografia și trimite la presă, începe să se desprindă. Iar superbul cazinou, refăcut de Arhiepiscopie cu bani europeni, nu e de ajuns. Printre cei care cred însă că pot schimba soarta stațiunii și-i pot reda strălucirea de altădată este și Gică Apetrii, candidatul nostru la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei. Și sunt convins că Gică este primarul de care Vatra Dornei are nevoie”, a spus Șoldan. El a subliniat faptul că Gheorghe Apetrii este un dornean care cunoaște foarte bine problemele din municipiu, care știe să asculte și să discute cu oamenii de toate vârstele, care a început o afacere de la zero și a făcut-o profitabilă, cu zeci de angajați, și care, mai presus de toate, își iubește foarte mult comunitatea și localitatea.

Gheorghe Șoldan alături de candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii
Gheorghe Șoldan alături de candidatul PSD pentru Primăria Vatra Dornei, Gheorghe Apetrii

„Ar putea să-și vadă foarte bine în continuare de afacerea și de familia lui frumoasă. Așa cum și eu puteam să rămân parlamentar și să nu mă înscriu într-o luptă electorală atât de solicitantă. Și eu, și Gică, avem ceva în comun. Nu mai putem sta deoparte. Vrem să facem mai mult pentru dezvoltarea județului, a municipiului Vatra Dornei. Iar după ce am discutat cu oamenii mi-am dat seama că sunt mulți dorneni care vor o schimbare și care speră că municipiul lor va fi din nou Perla Bucovinei. Este multă treabă până acolo, dar e o misiune posibilă în următorii ani. Vatra Dornei trebuie să redevină una dintre principalele stațiuni ale României”, a spus candidatul PSD pentru Consiliul Județean Suceava. El a precizat că acest lucru va fi posibil cu el la conducerea CJ Suceava și cu Gheorghe Apetrii în funcția de primar al municipiului Vatra Dornei.

Recomandări

Locuitorii din Vatra Dornei au participat în număr mare la parada militară de Ziua Națională și au format o imensă horă a unirii

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Gheorghe Șoldan după alocarea a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”
Gheorghe Șoldan după alocare a 15,05 milioane de lei pentru primării: „Cred că suntem singurul Consiliu Județean care face o rectificare pentru primării”

Momente emoționante la Vatra Dornei de Ziua Armatei Române, militarii cântând Imnul Național alături de dornenii prezenți la ceremonie

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Rădăcini și înălțări: istorie și duh românesc între Suceava și Cernăuți – Simpozion internațional la Vatra Dornei 9-10 octombrie 2025