Gheorghe Șoldan, la lansarea candidatului PSD pentru Primăria Vama: „Constantin Ciosnar este omul de care această comună are nevoie pentru a se dezvolta”

Gheorghe Șoldan și candidatul PSD pentru Primăria Vama, Constantin Ciosnar
Gheorghe Șoldan și candidatul PSD pentru Primăria Vama, Constantin Ciosnar

Candidatul PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava, deputatul Gheorghe Șoldan, a fost prezent, duminică, la lansarea oficială a candidaturii din partea PSD a colonelului în rezervă Constantin N. Ciosnar pentru Primăria Vama. Într-o sală arhiplină a centrului cultural din această comună, Gheorghe Șoldan a subliniat că Vama este o localitate foarte frumoasă văzută din dronă sau în trecere pe DN 17, însă localnicii știu că sunt multe probleme nerezolvate, iar comuna a rămas în urma altor așezări din zona de munte a județului, care au avut norocul unor administrații performante.
„Ne-am întâlnit cu aproximativ 250 de locuitori ai comunei și cu candidatul nostru pentru funcția de primar, colonelul în rezervă Constantin N. Ciosnar, care are o carieră militară impresionantă, fiind un exemplu de patriotism, dedicare și profesionalism”, a spus Șoldan.
Absolvent al Institutului Militar „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Constantin Ciosnar și-a servit țara în teatrele de operațiuni din Afganistan și Sudan și a fost comandant al Batalionului 265 Poliție Militară. „Deși a fost plecat mult timp, inima sa și domiciliul din buletin au rămas mereu la Vama, localitatea în care s-a născut. A revenit definitiv la Vama în urmă cu doi ani, când a trecut în rezervă, și tot atunci a decis să candideze pentru funcția de primar, nemulțumit de modul în care s-a dezvoltat comuna în toți acești ani”, a transmis candidatul PSD pentru Consiliul Județean Suceava. În cadrul întâlnirii de duminică, Constantin Ciosnar și-a prezentat planul pentru dezvoltarea comunei Vama pentru perioada 2024-2028, axat pe modernizarea infrastructurii rutiere, conectarea întregii comune la rețelele de apă curentă, canalizare și gaz, precum și numeroase proiecte de sprijinire a copiilor, tinerilor și vârstnicilor. Planul său include investiții în unitățile de învățământ, organizarea unor competiții de ciclism montan și trail running, premierea elevilor cu rezultate bune, promovarea comunei ca destinație turistică pe tot timpul anului și măsuri de sprijinire a antreprenorilor și de atragere a investitorilor.
– Constantin Ciosnar propune proiectul „vamaioților de munte”, care implică tinerii în activități de protejare a mediului, drumeții, tabere și ateliere interactive
În același timp, Gheorghe Șoldan a subliniat că i-a plăcut ideea lui Constantin Ciosnar de a înființa o societate cooperativă în domeniile creșterii animalelor, cultivării fructelor de pădure și lavandei, precum și proiectul „vamaioților de munte”, care implică tinerii în activități de protejare a mediului, drumeții, tabere și ateliere interactive.
„Vama va deveni o comună plină de evenimente, asta e sigur, la cât de energic e Constantin și hotărât să susțină și activitățile Ansamblului folcloric «Cetina», să organizeze spectacole de teatru și muzică, Zilele Comunei Vama, un bal caritabil anual și un bal al voluntarilor.
Constantin Ciosnar este omul de care Vama are nevoie pentru a se dezvolta, este primarul cu care locuitorii comunei pot fi siguri că vor avea o administrație transparentă și bine organizată.
Constantin Ciosnar este totodată primarul de care eu am nevoie în echipa mea pentru a dezvolta comuna Vama și întreaga zonă de munte a județului. 9 iunie este Ziua Schimbării”, a declarat Gheorghe Șoldan.

Recomandări

Primăria Iacobeni a primit, cu sprijinul președintelui CJ, Gheorghe Șoldan, un microbuz electric pentru transportul elevilor

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților

Deputatul USR de Suceava, Emanuel Ungureanu, apreciază „miracolul de la Broșteni” și implicarea lui Gheorghe Șoldan în refacerea zonei

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, distins cu „Diploma de Onoare” pentru contribuția la păstrarea memoriei eroilor neamului

Gheorghe Șoldan anunță că alte două consilii județene din țară au alocat fonduri pentru sinistrații din Suceava

Gheorghe Șoldan a apreciat sprijinul venit din partea a încă două consilii județene din țară pentru localitățile sucevene afectate de inundații
Gheorghe Șoldan a apreciat sprijinul venit din partea a încă două consilii județene din țară pentru localitățile sucevene afectate de inundații

Șoldan vrea să transforme Broșteniul într-un mare șantier al solidarității pentru reconstrucția caselor distruse de inundații

Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor pentru reconstrucția caselor din Broșteni care au fost distruse de inundații
Gheorghe Șoldan anunță începerea lucrărilor pentru reconstrucția caselor din Broșteni care au fost distruse de inundații