Gheorghe Șoldan îl are alături de el în cursa pentru câștigarea CJ Suceava pe experimentatul primar din Grămești, Vasile Șuleap

Gheorghe Șoldan alături de primarul din Grămești, Vasile Șuleap
Gheorghe Șoldan alături de primarul din Grămești, Vasile Șuleap

Deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD pentru președinția Consiliului Județean Suceava, îl are alături de el în cursa pentru câștigarea alegerilor pe experimentatul primar al comunei Grămești, Vasile Șuleap. Gheorghe Șoldan a subliniat că Vasile Șuleap este unul dintre primarii din județul Suceava care nu au nevoie de campanie electorală pentru a-și asigura încă un mandat.
„Din 2004 este primar la Grămești, iar faptele sale țin loc de orice afiș, banner ori promisiune electorală. Oamenii din Grămești știu că primarul lor este un om serios și gospodar, care a atras numai în acest mandat fonduri nerambursabile pentru investiții în comuna sa de peste 9 milioane de euro”, a spus Gheorghe Șoldan după ce alături de primarul Vasile Șuleap s-a întâlnit cu aproximativ 200 de locuitori ai comunei Grămești. „Întâlnirea a avut loc la căminul cultural, a cărui reabilitare și modernizare au făcut obiectul unuia dintre proiectele de mai sus. Și lista poate continua cu modernizarea drumurilor, a iluminatului public, înființarea rețelei de gaz, extinderea rețelei de distribuție a apei și a rețelei de canalizare, investiții în educație, construcția unei săli de sport și a unei grădinițe etc.”, a afirmat candidatul PSD pentru CJ Suceava. El a arătat că îl cunoaște pe Vasile Șuleap de aproximativ 12 ani, acesta fiind unul dintre primarii valoroși pe care îi are în echipa sa, echipă alături de care vrea să reducă decalajele dintre județul Suceava și alte județe ale țării.
„În aceste județe, președinții de consilii județene nu și-au construit capital electoral la hore, pe toloacă, întrecându-se în studii de fezabilitate, smulgând foarfece pentru a tăia panglici și a se lăuda cu munca altora, împărțind lumină sau bătând toaca.
Nu neg că «omul lor» este foarte priceput în acest rol, însă pentru acest post de vornicel este suficientă o funcție la Centrul Cultural Bucovina, nu una de președinte de consiliu județean.
Președintele de consiliu județean trebuie să aibă o echipă puternică alături de care să construiască o strategie de atragere de fonduri europene, de modernizare a infrastructurii rutiere pe tot teritoriul județului, de dezvoltare a fiecărei localități – nu în funcție de culorile politice ale primarului – de a aduce investitori și de a crește oferta pe piața muncii din județ.
Sunt multe lucruri de pus la punct în județul nostru, dar înainte de toate avem nevoie de o schimbare de viziune, de mentalitate dacă vreți, la nivelul conducerii județene.
E nevoie de o viziune tânără și de o echipă puternică.
Nu de un conducător care le știe pe toate, de la pus pavele la condus mocănița”, a transmis Gheorghe Șoldan.

Recomandări

CJ Suceava a alocat o primă tranșă de 4 milioane de lei pentru trei localități afectate de inundațiile din ultimele zile

Șoldan salută solidaritatea CJ Galați, care a alocat un milion de lei pentru sinistrații din județul Suceava

Sorin Grindeanu și-a declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații
Sorin Grindeanu și-e declarat susținerea pentru Gheorghe Șoldan în toate demersurile pentru ajutorarea comunităților afectate de inundații

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan, alături de sinistrați și salvatori în zonele afectate de inundații

Șoldan: persoanele afectate de inundațiile din județul Suceava vor primi sprijin din partea Consiliului Județean

Gheorghe Șoldan, între 320 de copii care practică rugby, sport pe care CJ Suceava îl sprijină concret din acest an