Demers

Gheorghe Șoldan îi solicită ministrului Educației un raport privind gestionarea defectuoasă a redeschiderii școlilor

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan i-a solicitat ministrului Educației, Sorin Cîmpeanu, un raport cu privire la gestionarea defectuoasă a redeschiderii școlilor. Gheorghe Șoldan a spus că este tot mai clar faptul că, în ultimul an, copiii au devenit marii perdanți ai crizei provocate de pandemia COVID-19. Mai mult, Șoldan a spus că foarte mulți copii au fost uitați de autorități, în special cei care provin din medii sociale cu probleme. „Ce viitor credeți că vor avea acești copii? Este tot mai clar că elevii din medii defavorizate vor fi din ce în ce mai săraci și prăpastia dintre ei și copiii cu posibilități materiale bune va crește din ce în ce mai mult”, a precizat deputatul PSD. El a subliniat că prin Constituția României se garantează dreptul la educație și sănătate, fără discriminare. „Oare ce nu ați înțeles de aici? Se pare că nici unul dintre aceste principii fundamentale nu a fost respectat: nici dreptul la educație, nici la sănătate și nici la șanse egale”, i-a transmis Gheorghe Șoldan ministrului Educației.
Astfel, deputatul PSD i-a solicitat ministrului Educației să prezinte un raport în fața Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, care să cuprindă răspunsuri la mai multe întrebări. Gheorghe Șoldan vrea să afle de la ministrul Sorin Cîmpeanu care sunt măsurile aplicate de Ministerul Educației pentru a reduce diferențele dintre copiii din mediile defavorizate și familiile înstărite, dar și ce sprijin acordă primăriilor și fiecărei școli în parte pentru a putea lua măsuri de protecție a elevilor, studenților și a întreg personalului, în pandemie. De asemenea, Gheorghe Șoldan a solicitat informații și despre cum intenționează ministrul Educației să protejeze sănătatea elevilor și a cadrelor didactice în perioada următoare și pe ce studii științifice se bazează decizia de a deschide școala în forma propusă de Ministerul Educației. „În același timp, vreau să precizați dacă președintele țării, Klaus Iohannis, a insistat să redeschideți școlile fără să aibă garanții clare din partea specialiștilor că elevii și profesorii nu sunt expuși riscurilor de îmbolnăvire”, a adăugat Gheorghe Șoldan. Nu în ultimul rând, el vrea să afle și cum vor fi organizate examenele de final de ciclu de învățământ.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate de președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Noi fațete ale domnitorului Ștefan cel Mare, prezentate la președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, la Dumbrăveni

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională pentru fiul președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Colindători de la Școala „Ion Creangă” au oferit o ie tradițională fiului președintelui CJ Suceava, Gheorghe Șoldan

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului