Critici

Gheorghe Șoldan îi acuză pe deputații puterii că au votat împotriva impozitării zero a firmelor HoReCa

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan
Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan i-a acuzat pe deputații puterii că au votat împotriva impozitării zero a firmelor din domeniul HoReCa, pe motiv că sunt suficiente măsurile de care acestea beneficiază deja. Gheorghe Șoldan a spus că deputații de la PNL și USR-Plus din Comisia pentru Politică Economică, Reformă și Privatizare au afirmat, în cadrul dezbaterilor la proiectul legislativ privind acordarea mai multor facilități pentru industria HoReCa, inclusiv scutirea de la plata impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022, că măsurile luate deja de Guvern „sunt suficiente”.
Șoldan a subliniat faptul că reprezentanții coaliției de guvernare din această comisie s-au opus vehement adoptării unor noi măsuri de sprijin pentru industria HoReCa. „Prin acest proiect legislativ, adoptat de Senat, 40.000 de societăți comerciale care au capital românesc și care au fost afectate de restricțiile pandemiei ar putea beneficia de scutirea plății impozitelor pentru anii fiscali 2020, 2021 și 2022”, a arătat deputatul PSD de Suceava. El a precizat că votul „împotrivă” al celor din PNL și USR-Plus demonstrează lipsă de consecvență, dezinteres și o sfidare directă la adresa HoReCa. „În timp ce în spațiul public aruncă texte despre cât de interesați sunt de salvarea HoReCa, în spatele ușilor închise, la vot, am văzut adevărata lor față și modul cinic în care abordează acest segment important al economiei românești”, a declarat Gheorghe Șoldan. El consideră că această „coaliție de strânsură” guvernează doar prin declarații contradictorii, ceea ce demonstrează haosul în care duce România. De asemenea, Șoldan a precizat că prin comportamentul celor din coaliția de guvernare, aceștia arată degringolada, lipsa de busolă a celor care ar trebui să mențină un echilibru economic stabil în societatea românească.
„Domnilor de la PNL și USR, nu este suficient cât faceți pentru HoReCa! Contribuabilii din domeniu au nevoie de sprijin real, concret, direct, nu de lozinci de opoziție. Treziți-vă, sunteți la guvernare! Al treilea val al pandemiei bate la porțile României, iar domeniul HoReCa va fi afectat și mai grav”, a spus deputatul PSD de Suceava. El a mai afirmat că ”aceste duble măsuri pe care le practicați afectează peste 400.000 de angajați în acest domeniu și o industrie care plătește taxe și impozite importante la bugetul de stat”.

Recomandări

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Deputata AUR Veronica Grosu solicită Guvernului reducerea impozitelor pentru a opri închiderea firmelor românești

PSD a revenit după o lună la ședințele coaliției, cu Gheorghe Șoldan în delegație, și a susținut continuarea proiectelor pentru dezvoltarea localităților