Gheorghe Șoldan anunță că săptămâna viitoare va fi semnat acordul de mediu pentru autostrada A7 Pașcani – Suceava

Deputatul PSD Gheorghe Șoldan
Deputatul PSD Gheorghe Șoldan

Deputatul PSD de Suceava Gheorghe Șoldan a anunțat că în cursul săptămânii viitoare va fi semnat acordul de mediu pentru tronsonul Pașcani – Suceava al autostrăzii A7. Gheorghe Șoldan a făcut acest anunț după ce miercuri a avut o discuție pe această temă cu președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu – Alexandru Păștinaru, cel care va semna acest acord. „Zilele trecute am avut o întâlnire cu domnul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, care mi-a transmis că după semnarea acestui acord de mediu, va face tot posibilul ca până la finele acestui an să fie scoase la licitație lucrările pentru construcția tronsonului Pașcani – Suceava”, a spus Șoldan. El a subliniat faptul că astfel autostrada A7 prinde contur de la o săptămâna la alta și se aproprie tot mai mult de Suceava.
„Pe celelalte loturi se lucrează deja și sperăm ca, cel puțin din a doua jumătate a anului viitor, să se poată circula deja pe primii kilometri din A7. Nu greșesc când spun că este pentru prima oară când se vede o viziune de ansamblu la Ministerul Transporturilor, când se fac asemenea investiții în infrastructura mare, în autostrăzi, și când avem un ritm accelerat al lucrărilor”, a declarat deputatul social-democrat sucevean.
El a ținut să precizeze că aceste lucruri se întâmplă deoarece PSD a găsit „formula perfectă” pentru astfel de investiții, cu un constructor român, fonduri europene și un ministru PSD la transporturi. Gheorghe Șoldan a arătat că în prezent sunt în lucru 750 de kilometri de autostradă și de drum expres, „cifre care vorbesc de la sine desper reușita formulei mai sus amintite”. Șoldan a mai adăugat că autostrada A7, inclusiv tronsoanele Pașcani – Suceava, Suceava – Siret, va fi dusă la bun sfârșit de Guvernul Ciolacu și de ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.
El a amintit că autostrada Pașcani – Suceava va avea o lungime totală de aproximativ 62 de kilometri, iar viteza proiectată va fi de 120 km/h.
Traseul autostrăzii va traversa teritoriul județului Iași pe o lungime de 12,3 de kilometri, județul Botoșani, pe o lungime de 6,5 kilometri, și județul Suceava pe o lungime de 43,2 kilometri, pe traseul Dolhasca – Liteni – Fântânele – Udești – Verești – Salcea – Dumbrăveni – Suceava.

Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Concurență mare, cu opt oferte depuse, pentru construirea tronsonului drumului expres de la Bălcăuți la Siret

Gheorghe Șoldan consideră că lucrările la autostrada Pașcani – Suceava ar putea să înceapă în această primăvară

Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an
Lucrările la autostrada Pașcani - Suceava ar putea să înceapă în primăvara acestui an

Autostrada A7 va impulsiona puternic turismul din Suceava, cu aproape 700.000 de turiști români anual până în 2030

Gheorghe Șoldan anunță că Ministerul Muncii va promova o lege prin care casele de cultură să poată fi preluate de administrațiile locale