Inițiativă

Gheorghe Șoldan anunță că își ține promisiunea din campanie și a început proiectul pentru un nou drum între Slatina și Voroneț



Gheorghe Șoldan este decis să construiască un nou drum între Slatina și Mălini
Gheorghe Șoldan este decis să construiască un nou drum între Slatina și Mălini

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că, așa cum a promis în campania electorală de la alegerile locale, una dintre prioritățile sale din acest mandat va fi construcția unui drum care să lege comuna Slatina de Voroneț. Gheorghe Șoldan a spus că acest drum județean există în momentul de față doar pe hârtie. „Este un traseu spectaculos, prin pădure, care leagă două zone cu potențial turistic uriaș. Ar putea deveni o rută alternativă între mănăstirile Slatina și Voroneț, dar și o soluție pentru decongestionarea traficului de pe DN 2E (Fălticeni – Gura Humorului) și, mai ales, de pe DN 17, în zona Humorului – unde, știm cu toții, în sezon turistic se formează ambuteiaje interminabile. Alături de primarul din Slatina, Vlăduț Gherman, și de tânăra echipă de la conducerea Direcției Județene de Drumuri și Poduri Suceava, directorul Alin Cioban și adjunctul Olivian Țugui, am fost săptămâna trecută să vedem un posibil traseu al viitorului drum județean. Drum care, culmea, există în documente, dar în realitate nu e practicabil decât cu o mașină de off-road. Cu pante abrupte, cu porțiuni unde abia poți merge cu piciorul, cu atât mai puțin cu o mașină obișnuită. Și, totuși, cu fiecare kilometru parcurs am realizat ce traseu turistic minunat ar putea fi”, a declarat Gheorghe Șoldan.
El a adăugat că prin construcția acestui drum s-ar reduce considerabil distanța de la Slatina la Voroneț, iar oferta turistică a județului ar crește cu încă un drum spectaculos, care poate rivaliza cu TransRarău sau cu Drumul Talienilor, de la Mălini. „Și, nu în ultimul rând, ar fi o soluție pentru traficul sufocant din sezonul turistic sau zilele de sărbătoare. Am vorbit și astăzi cu colegii de la Direcția Drumuri și s-au apucat deja de treabă. Analizăm mai multe variante de traseu și facem primii pași concreți spre realizarea acestui proiect. Știu, este un proiect greu de realizat. Tocmai de aceea niciuna dintre administrațiile anterioare nu și-a bătut capul cu el. Însă, eu consider că lucrurile mari se fac cu viziune și curaj. DJ 177D, Slatina – Voroneț, va fi unul dintre ele!”, a încheiat Gheorghe Șoldan.



Recomandări

Gheorghe Șoldan a cerut urgentarea lucrărilor de modernizare a unuia dintre cele mai spectaculoase drumuri din județ, Panaci – Bilbor

Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița
Drumul Panaci - Bilbor va scurta cu aproape 100 de kilometri legătura rutieră dintre Vatra Dornei și Toplița

Șoldan anunță încă o veste bună pentru județul Suceava, scoaterea la licitație a proiectului pentru centura orașului Gura Humorului

Șoldan anunță că, după o așteptare de nouă ani, drumul dintre Adâncata și Hănțești are din nou asfalt

CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești
CJ Suceava a început lucrările pentru turnarea unui nou covor asfaltic pe aproximativ 1,5 kilometri din drumul Adâncata - Hănțești

Șoldan anunță începerea lucrărilor de refacere a rețelelor de electricitate și a drumurilor județene din localitățile afectate de inundații

Șoldan anunță că toate casele din Broșteni afectate grav de inundații și-au găsit constructori, fără bani de la Guvern. „Începând de luni Broșteniul devine cel mai mare șantier al solidarității din județ”

Șoldan: „Sprijinul financiar acordat de CJ Suceava comunelor Ostra și Stulpicani a permis începerea lucrărilor de urgență de după calamități”

Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații
Gheorghe Șoldan a verificat în teren urgențele care trebuie rezolvate în Ostra și Stulpicani, comune afectate de ultimele inundații