Liderul PSD Suceava și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost ales, vineri, în cadrul congresului acestei formațiuni politice, vicepreședinte al partidului la nivel național. El face astfel parte din echipa de conducere a PSD, în calitate de responsabil pentru dezvoltare regională și infrastructură.
Gheorghe Șoldan a declarat, sâmbătă, la Moara, unde a participat la inaugurarea sălii de sport din comună, că nu și-a dorit această funcție în partid, subliniind că funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava „îți conferă un fel de putere la masa negocierilor la București”. „Cred că la 34 de ani am multe de demonstrat în județul Suceava. Îmi doresc să fiu acel copac cu rădăcini adânci, care nu se răstoarnă la primul vânt. (…) De-a lungul anilor, tot felul de politicieni de la Suceava au avut funcții. Îmi doresc să pot reuși să fac ceva pentru Suceava, nu doar o funcție trecută în CV”, a spus Gheorghe Șoldan.
Din structura de conducere a partidului al cărui președinte a fost ales Sorin Grindeanu fac parte secretarul general – Claudiu Manda, cinci prim-vicepreședinți – Bogdan Ivan, Victor Negrescu, Marius Oprescu, Ionuţ Pucheanu şi Corneliu Ştefan, și 20 de vicepreședinți responsabili de zonele de dezvoltare și pe domenii de activitate. Alături de Gheorghe Șoldan, ceilalți vicepreședinți sunt Daniel Băluţă – vicepreşedinte pentru administraţie publică, Dragoş Benea – vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Est, Gheorghe Cârciu – vicepreşedinte pentru identitate naţională şi diaspora, Francisk-Iulian Chiriac – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud-Est, Mihnea-Cosmin Costoiu – vicepreşedinte pentru educaţie, cercetare, digitalizare şi inteligenţă artificială, Vasile Sebastian Dîncu – vicepreşedinte pentru afaceri europene, apărare şi siguranţa populaţiei, Andrei Dolineaschi – vicepreşedinte pentru economie şi antreprenoriat, Marius-Alexandru Dunca – vicepreşedinte pentru Regiunea Centru, Doina Elena Fedorovici – vicepreşedinte pentru muncă şi protecţie socială, Gabriela Firea – vicepreşedinte pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov, Adrian-Ionuţ Gâdea – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud, Aladin-Gigi Georgescu – vicepreşedinte pentru investiţii şi fonduri europene, Dumitriţa Gliga – vicepreşedinte pentru mediu şi energie, Romeo-Daniel Lungu – vicepreşedinte pentru agricultură, dezvoltare rurală şi turism, Silvia-Claudia Mihalcea – vicepreşedinte pentru strategie legislativă şi coordonarea grupurilor parlamentare, Laurenţiu Nistor – vicepreşedinte pentru Regiunea Vest, Constantin Rădulescu – vicepreşedinte pentru Regiunea Sud-Vest, Adriana-Diana Tuşa – vicepreşedinte pentru politici publice şi justiţie, Gabriel-Valer Zetea – vicepreşedinte pentru Regiunea Nord-Vest.






