Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, a anunțat că varianta de ocolire sud-est a Sucevei începe să prindă contur. Gheorghe Șoldan a precizat că a analizat soluțiile propuse de proiectant și a ales traseul optim, astfel încât proiectul să fie scos la licitație până în această vară.
„Finalizăm în câteva săptămâni studiul de fezabilitate și intrăm apoi în etapa de licitație pentru proiectare și execuție, cu un termen de doar 14 luni.
Începem lucrările chiar de anul acesta, iar în mai puțin de un an și jumătate ar trebui să fie gata”, a declarat șeful administrației județene. El a arătat că varianta ocolitoare sud-est va avea aproximativ 12,5 kilometri și va decongestiona traficul rutier din municipiul Suceava.
În același timp, noua rută rutieră va conecta DN2 (E85), de la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, cu DN29 (E58), la ieșirea spre Botoșani.






