Fostul internațional Gheorghe Popescu a declarat, ieri, că știa că alegerile pentru președinția FRF vor fi mutate mai devreme de către Comitetul Executiv și a precizat că imediat după sărbători va anunța dacă va candida pentru acest post.
„Știam că alegerile vor fi mai devreme. Imediat după vacanță voi anunța hotărârea mea în cazul candidaturii la președinția federației”, a spus Popescu.
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a decis, în ședința de luni, ca Adunarea Generală Ordinară a FRF, în cadrul căreia se vor organiza alegeri pentru desemnarea președintelui forului, să aibă loc la data de 25 ianuarie 2010. Alegerile ar fi urmat să se desfășoare în aprilie 2010.
FRF a motivat această devansare prin faptul că noul președinte va trebui să aibă timp să alcătuiască, împreună cu echipa sa și cu staful tehnic al naționalei, programul și strategia în perspectiva preliminariilor Euro-2012, astfel încât obiectivul calificării să fie îndeplinit. Tragerea la sorți a grupelor pentru CE din Polonia și Ucraina este programată în 7 februarie 2010.
„Pe de altă parte, tot în prima jumătate a anului 2010, vor trebui constituite Comitetele Locale de Organizare atât pentru turneul final al Campionatului European de juniori Under 19, ediția 2011, cât și pentru finala Ligii Europa 2012, Comitete din care vor face parte atât oficiali ai FRF, cât și reprezentanți ai tuturor autorităților locale și naționale implicate în organizarea celor două evenimente care vor fi găzduite de București”, a mai justificat FRF devansarea alegerilor, pe site-ul său oficial.
Gheorghe Popescu a pierdut, în 2005, alegerile pentru șefia FRF, în favoarea lui Mircea Sandu.
Gheorghe Popescu: „Imediat după vacanță voi anunța dacă voi candida”
