Gheorghe Nichita, patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

Gheorghe Nichita, fost primar al municipiului Iași, a fost condamnat, luni, de Tribunalul București, la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită, având și interdicția de a fi ales într-o funcție publică. Decizia nu este definitivă, scrie Mediafax.”Condamnă pe inculpatul Nichita Gheorghe la pedeapsa principală de 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită. Aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, de a ocupa funcția de primar) pe o perioada de 3 ani după executarea pedepsei principale”, se arată în decizia instanței.În aceeași cauză a fost condamnat și omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu la opt luni de închisoare cu suspendare pentru dare de mită.

Recomandări

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române
Primarul comunei Vatra Moldoviței, Virgil Saghin, condamnat la 3 ani de închisoare în dosarul angajărilor de la Apele Române

Al doilea dosar în care s-a lăsat cu condamnări în „Fabrica de permise de la Suceava”, strămutat la Cluj-Napoca

Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava
Comisarul-șef Radu Obreja, fostul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Suceava

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari