Pasionat columbofil, dar și un condeier remarcabil, probat pe tarlaua pamfletului elegant, dar cu atât mai acid, în vremurile de glorie ale cotidianului „NordPress”, pe care îl patrona împreună cu frații săi, Vasile și Ioan, când avea de zvârlit cât-colo dârlogii ideologiei, pe care încerca să-i pună, pe atunci, un prefect oarecare, dar care se autonumea „alt Cattanni de Suceava”, profesorul de filosofie Gheorghe Iftode, licențiat al impecabilei universități clujene, a recidivat în scris doar pentru a omagia, bilingv, în română și în engleză (versiune de Virgil Mitrofan și Oana-Elena Strugaru), frumusețea pură, îngerească a zborului. Semnat împreună cu fetele vieții sale, Georgiana, Cristina și Mirela, studiul, publicat la Editura „Lidana”, în condiții grafice impecabile, înseamnă o adevărată lucrare de doctorat, deși profesorul Gheorghe Iftode nu are trebuință de așa-ceva, domnia sa existând sub aura unei ziceri a lui Stendhal, „Satisfacerea unei pasiuni înseamnă fericire”.
Există, desigur, și un decalog al crescătorilor de porumbei, încălcarea unei singure „porunci” determinând, și ca sfat, un „Renunță!”, un decalog care ar trebui extins și asupra oamenilor: Porumbeii trebuie iubiți, îngrijiți, corect hrăniți, selectați, (lăsați) să zboare, protejați, înțeleși, compatibili (cu crescătorul), să facă parte din viața ta, din familia ta, ultima „poruncă” fiind, de fapt o avertizare, și anume aceea că „porumbeii preiau stresul. Dacă nu-l preiau vina nu le aparține”.
Închinată memoriei „celui ce a fost unul dintre cei mai tineri columbofili din nordul Bucovinei, Cătălin Bogdan”, cartea profesorului Gheorghe Iftode și a fetelor vieții sale, catalogată, cu modestie, drept „lucrarea, catalogul, albumul sau cum veți dori să-l numiți”, s-a dorit doar un ghid, deși este un studiu remarcabil, „instrument de apreciere și de lucru pentru toți cei care doresc să admire sau să crească porumbei din rasele românești”, predecesori în acest domeniu fiindu-i academicianul Ștefan Peterfi („Creșterea porumbeilor”) și arhitectul Feliciu Bonațiu („Rasele de porumbei din România”). Există, ce-i drept, cataloage de expoziții, reviste de specialitate și site-uri pe Internet, dar o literatură de specialitate abia se cimentează, Gheorghe Iftode numărându-se printre pionierii acestei literaturi.
„Nimic nu e unde pasiune nu e”
Elaborată în cinci capitole, „Porumbeii pentru decor”, „Porumbeii zburători rotitori” (cu coada lată și ciocul mijlociu, respectiv cu coada mică și ciocul mijlociu sau lung), „Porumbeii jucători –de zbor și joc” (cu coada lată și ciocul mijlociu, cu coada lată și ciocul lung, cu coadă îngustă și ciocul scurt, cu coada îngustă și ciocul mijlociu), „Porumbeii de talie mare” și „Porumbei caranculați. Porumbelul caranculat de Oradea”, precedate de o clasificare generală a porumbeilor de agrement și sport, apoi, separat, a celor din România, de o interesantă prezentare a structurii corporale a unui porumbel și de amănunte privind tehnica aprecierii aspectului exterior al porumbeilor, cartea profesorului Iftode exemplifică, în fiecare pagină, cu fotografii ale unor superbe exemplare de porumbei, aparținând crescătorilor Nicușor Cristea, Mihai Vraciu, Constantin Nicola, Cristian Ciontoiu, Cezar Mărgărit, Mircea Hairadin, Anton Minculescu, Marian Anghel, Darius Iușan, Ioan Bologa, Cosin Marius Andronic, Octav Popa, Andrei Manolache, Mihail Costea etc., dar și cu fotografii ale unor exemplare din propria sa crescătorie suceveană, porumbei din rasele „Ciung de București”, „Orbetea românesc”, „Jucător de Bucovina” sau „Jucător de Botoșani”. Un proverb, pe potriva firii mucalite și veșnic veselă a autorului cărții, justifică, dacă mai era nevoie, frumusețea creșterii porumbeilor: „Dacă vrei să fii fericit o zi, îmbată-te! Dacă vrei să fii fericit o lună, însoară-te! Dacă vrei să fii fericit o viață, crește păsări, crește animale!”. Fără comentarii.
„Porumbelul alb”
În lumea aceasta a zborului pur, din care face parte și cartea lui Gheorghe Iftode, există și un veșnic „suav zbor de porumbel”, memoria lui Cătălin Bogdan, zguduitor zugrăvită de Alina Bogdan: „Nimeni nu s-a întrebat vreodată de ce Cătălin a iubit porumbeii, cum aceste mici păsări au reușit să-i ia sufletul prizonier. Nimeni, însă, nu avea curajul să spună că porumbeii și Cătălin erau una și aceeași făptură, erau unul și același lucru, că porumbeii erau însuși sufletul lui – de teamă, parcă, să nu spulbere vraja. Asemănarea era izbitoare și, într-o zi, Cineva a strigat: Ce mult seamănă cu acele păsări! Locul lui este aici, sus!… Și totul s-a transformat în cenușă”.
