Demersuri

Gheorghe Flutur va susține la Summitul PPE de la București necesitatea unei autostrăzi între Moldova și Ardeal

Președintele Ligii Aleșilor Locali din PNL, Gheorghe Flutur, va susține în cadrul Summitului PPE care va avea loc la finalul acestei săptămâni, la București, necesitatea și importanța construcției unei autostrăzi care să lege Moldova de Ardeal. Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, prin funcția de lider al Ligii Aleșilor Locali din PNL, este principalul organizator al Summitului Partidului Popular European, care va avea loc la București. La summit vor participa și candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, și secretarul general al PPE, Antonio Lopez, alături de care vor fi prezenți circa 4.000 de aleși locali din România, precum și primari ai unor capitale de țări din Uniunea Europeană, cum ar fi cei ai Madridului și Atenei, Manuela Carmena, respectiv Giorgos Kaminis.
Flutur a subliniat faptul că pentru pregătirea acestui eveniment s-a lucrat intens timp de două luni, alături de secretariatul tehnic al PPE, el precizând că unul dintre elementele de noutate din cadrul summitului va fi prezentarea unui proiect pe care l-a coordonat personal, în care vor fi evidențiate proiectele de succes ale administrației liberale locale și județene din România.
Președintele CJ Suceava a declarat că la summit toate regiunile de dezvoltare vor beneficia de un stand în care vor fi prezentate proiectele de succes. „Dintre acestea, câte două proiecte mai reprezentative vor fi prezentate conducerii PPE și lui Manfred Weber, celelalte fiind prezentate în format electronic. În ceea ce privește Regiunea de Nord-Est, vor fi prezentate proiectele de succes din fiecare județ”, a declarat Flutur. El a afirmat că pentru județul Suceava va fi prezentat Spitalul Județean Suceava, cu lucrările de modernizare din ultimii zece ani, din momentul în care a trecut din subordinea Ministerului Sănătății în cea a administrației județene condusă de PNL. Flutur a adăugat că un alt proiect care va fi evidențiat va fi și modernizarea Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava, fiind prezentate și beneficiile acestui proiect pentru populație.
Flutur: „Acolo unde sunt administrații liberale se simt modernizarea și dezvoltarea”
Șeful administrației județene a mai declarat că personal va avea câteva întrebări punctuale și sugestii pentru conducerea PPE și în special pentru candidatul PPE pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber.
„O primă întrebare va fi legată de pârghiile pe care le poate avea Comisia Europeană asupra României cu privire la construcția autostrăzii Est-Vest, care să lege Moldova de Ardeal. Și asta pentru ca Regiunea de Nord-Est să nu mai fie lăsată în urmă, având în vedere că, din păcate, se mărește decalajul față de Ardeal. De asemenea, o altă propunere va fi ca finanțarea proiectelor să fie făcută pe principiul de jos în sus. Dacă Bucovina are inițiative pe turism, pe produse ecologice, pe agricultură și industrie alimentară, și avem inițiative, să fim eligibilă în aceste domenii, așa cum alții pot avea prioritate pe alte domenii”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a mai precizat că va propune și dezvoltarea de parteneriate între Estul și Vestul Europei, pe modelul parteneriatului pe care județul Suceava îl are încheiat cu regiunea Schwaben, din Germania. Nu în ultimul rând, Gheorghe Flutur a declarat că va evidenția în fața conducerii PPE concluziile cu privire la implicarea aleșilor locali în dezvoltarea României, subliniind faptul că „acolo unde sunt administrații liberale se simt modernizarea și dezvoltarea”.

Recomandări

CNAIR lansează licitația pentru tronsonul Bălcăuți-Siret al drumului expres spre Ucraina, care va avea rol militar și civil

Primarul din Șcheia, Cristinel Burac, anunță că în satul Sf. Ilie se va construi o grădiniță nouă cu trei grupe

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale
Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Orașul Vicovu de Sus are în implementare investiții de peste 100 de milioane de euro pentru dezvoltare urbană și infrastructură

Cockteil… cu amor, umor și poezie. Istorii ițcănene (1)