Ieri, pentru câteva secunde, am avut impresia că la „Monitorul de Suceava” lucrează și persoane care sunt venite de pe altă planetă cu rachetele construite de Mircea Geoană între două ture de împărțit câte 25.000 de euro familiilor de români care au abandonat Italia pentru a lucra pământul la ele în țară. Spun asta pentru că, pe prima pagină, deasupra unei fotografii a președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava scria: „Flutur își trimite parlamentarii în «groapa cu lei»”.
Dar, s-avem pardon, pentru că parlamentarii de la toate partidele, nu doar cei de la PD-L, sunt de mult în groapa în care se află leii pentru salarii, casă, masă, transport și diferite cheltuieli! Din groapa cu lei se alimentează și conturile tuturor șefilor de instituții, naționale, județene, municipale, orășenești și comunale, majoritatea membri PD-L.
Însă, citind articolul cu titlul înainte amintit, mi-am dat seama că este vorba despre o groapă cu altfel de lei. Cu niște „lei” jigăriți care vor rămâne cu și mai puțini lei după ce Guvernul Băsescu-Boc le va tăia pensiile și salariile. Domnul Flutur a spus în fața membrilor de partid prezenți la ședința de alegeri a Organizației Municipale Suceava a PD-L: „Le cer colegilor mei parlamentari să meargă mai mult printre oameni, chiar dacă este incomod, chiar dacă uneori este zgomotos sau riscant, să meargă să explice măsurile de reformă ale Guvernului, pentru că facem parte dintr-un partid care ne-a adus la guvernare”.
Dacă ar fi după lingvistul Flutur, Dicționarul Explicativ al Limbii Române ar trebui modificat, în sensul că unica traducere a cuvântului reformă ar fi tăiere. În ceea ce privește îndemnul adresat de Gheorghe Flutur parlamentarilor PD-L de a ieși printre oamenii simpli, în aceste condiții deloc prielnice pentru un dialog civilizat între un ales al Puterii și un simplu alegător, sunt de părere că primul pas ar trebui făcut chiar de domnia sa. Domnul Flutur a fost un exemplu personal de succes de fiecare dată când i-a atacat cu virulență pe criptocomuniști și pe moguli, și a știut cum să însuflețească activul de bază al partidului și masele largi de alegători de fiecare dată când a ieșit în stradă sau a apărut la televizor pentru a înfiera cu mânie democratică sistemul ticăloșit, pentru a-l aplauda pe mult stimatul și iubitul președinte Traian Băsescu și pentru a oferi lecții de democrație și de economie de piață poporului.
Gheorghe Flutur, unul dintre politicienii de mare succes din România, ar trebui să fie din nou un exemplu pentru oamenii din partidul său și de aceea e absolut necesar să iasă primul în stradă pentru a le explica muritorilor de rând cum stă treaba cu reforma.
Știu că vineri, 4 iunie, prezența domnului președinte Flutur pe șantierele județului era neapărat necesară pentru bunul mers al treburilor și din această cauză domnia sa nu a putut fi prezent la biroul din Palatul Administrativ sub geamurile căruia 1.000 de simpli cetățeni au strigat împotriva domnilor Băsescu, Boc și Flutur.
Însă, la cum stau lucrurile, e posibil să aibă loc și alte manifestări de acest gen, iar asta nu va putea decât să-l bucure pe domnul Flutur, pentru că va avea ocazia să le arate pe viu parlamentarilor din partidul său ce-i acela un bărbat politic adevărat.