Printre fostele ținte ale președintelui PD-L al Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, s-a numărat și vechiul activist comunist Octav Cozmîncă. Domnul Flutur l-a inclus pe fostul senator PSD de Suceava în lotul „șobolanilor roșii” care au răpit România și au aruncat-o într-un beci întunecat. Iar cât țara n-a fost acasă, șobolanii au jucat pe masă și au făcut tot ce-au vrut. Inclusiv au făcut orașe la apelul de seară al bocancilor cu care activiștii PSD umblau pe toți coclaurii, pentru a-i convinge pe români că o duc din ce în ce mai bine, numai că ei nu realizează acest lucru.
Pe vremea când Octav Cozmîncă era ministru al Administrației, acesta a dat ordin ca unele comune să fie transformate în orașe. Astfel, liderul PSD voia să demonstreze Occidentului că, în România, nivelul de trai s-a îmbunătățit considerabil, iar în aceste condiții țara noastră merită să fie primită în Uniunea Europeană.La ordinul tovarășului Cozmîncă, pesediștii din teritoriu au început să facă presiuni asupra primarilor, a celor din PSD în primul rând, pentru a-i determina să dea comuna de trei ori peste cap, iar aceasta să ajungă, peste noapte, oraș. Pentru asta au fost falsificate date cu privire la lungimea rețelelor de apă și canalizare, la starea drumurilor și la veniturile obținute de primării din taxele și impozitele locale. În cea de-a doua etapă, primarii au început să meargă din ce în ce mai des pe la crâșmă și pe la porțile oamenilor, pentru a le explica acestora cât de bine le va fi ca orășeni. Acolo unde primarii au avut putere de convingere mai mare și au știut să numere mai bine buletinele de vot, comunele au devenit orașe. În județul Suceava au apărut vreo opt orașe noi.
Așadar, pentru a transforma așezările rurale în așezări urbane, criptocomunistul Cozmîncă a organizat referendumuri. Deci, „șobolanul roșu” Cozmîncă i-a întrebat pe oameni dacă vor sau nu să aibă buletin de oraș. Atenție, măsura transformării administrative a vizat localități cu maxim 15.000 de locuitori. Acum, când se vorbește despre modificarea administrativ-teritorială în care vor fi implicate comunități cu cel puțin 1,5 milioane de locuitori, oamenii nu sunt întrebați absolut nimic. Rușine, Octav Cozmîncă! Rușine, pentru că din cauza dumitale pui într-o lumină nedemocratică acțiunea unor democrați care ne vor doar binele.