Gheorghe Flutur și-a anunțat candidatura pentru un nou mandat de președinte al PNL Suceava

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, și-a anunțat candidatura pentru încă un mandat la conducerea liberalilor suceveni. Anunțul a fost făcut la finalul ședinței Biroului Politic Județean al PNL Suceava, care au avut loc astăzi, la Gura Humorului. În cadrul aceleiași ședințe s-a stabilit că alegerile în organizația județeană a PNL vor avea loc pe 1 iulie 2021.
Potrivit unei informări a PNL Suceava, în ședința Biroului Permanent Județean a fost făcută și o analiză a activității organizației județene pentru susținerea candidaturii lui Gheorghe Flutur pentru un nou mandat. De precizat că PNL Suceava va fi prima filială din țară a acestui partid care va organiza alegeri la nivel județean.
Până la alegerile în cadrul filialei județene vor avea loc alegeri interne în toate organizațiile locale.
Gheorghe Flutur se află la al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava, el deținând această funcție în perioadele 2008-2012 și 2016 și până în prezent.

Recomandări

Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Șoldan: ”Astăzi, Suceava a fost capitala obiceiurilor de iarnă”

CJSU Suceava a stabilit mai multe măsuri de prevenire și intervenție pe perioada codului portocaliu de vreme severă valabil zilele următoare

Suceava a găzduit și anul acesta cel mai mare festival de datini și obiceiuri de iarnă din țară, urmărit de mii de suceveni și turiști

Gheorghe Șoldan și personalități sportive și academice din județ i-au întâmpinat pe urătorii de la Festivalul „Obiceiuri de Iarnă” din Suceava

Mesajul de Crăciun transmis de Gheorghe Șoldan: „În aceste zile, fiecare dintre noi ar trebui să fie recunoscător pentru ceea ce are și pentru tot ceea ce ne-a oferit Dumnezeu”