Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Gheorghe Flutur, și-a anunțat, în mod oficial, candidatura pentru un nou mandat la conducerea liberalilor suceveni. Gheorghe Flutur a declarat că și-a depus candidatura pentru șefia PNL Suceava în cadrul ședinței Colegiului Director al filialei județene, care a avut loc în cursul zilei de ieri și la care au participat parlamentari, primari și viceprimari, consilieri locali și județeni. Liderul liberalilor suceveni a făcut acest anunț în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de Ludovic Orban, unul dintre candidații care și-au anunțat până în momentul de față intenția de a candida pentru președinția PNL. Gheorghe Flutur a precizat că așteaptă ca și alți colegi de partid să-și depună candidaturile pentru alegerile din cadrul organizației județene, care vor avea loc în data de 22 aprilie 2017. Gheorghe Flutur a preluat președinția unică a noului PNL Suceava, rezultat din fuziunea dintre fostele PDL și PNL, după ce cel de-al doilea copreședinte, Dumitru Pardău, a decis să se retragă din această funcție.
Pe de altă parte, Gheorghe Flutur a declarat ieri că până în momentul de față au fost definitivate alegerile în 91 de organizații locale ale PNL din județul Suceava. El a arătat că în ședința de ieri a Colegiului Director au fost validate alegerile și noile conduceri din cele 91 de filiale. „E un semn foarte bun că am reușit să organizăm alegerile în atâtea organizații locale. Alegerile de jos în sus în județul Suceava au mers foarte bine. Mai rămâne să avem alegeri în cele 23 de filiale rămase, pentru ca pe 22 aprilie să organizăm Conferința județeană de alegeri în cadrul PNL Suceava”, a declarat Gheorghe Flutur.
În același timp, Gheorghe Flutur a spus că, tot în cadrul Colegiului director al PNL Suceava, împreună cu Ludovic Orban a avut și „o discuție despre viitorul PNL”. „Noi îl așteptăm și pe celălalt candidat să vină la Suceava. Acum practic suntem în perioada de precampanie, pentru că potrivit programului alegerile în toate filialele din țară trebuie încheiate până pe 2 mai, după care viitorii candidați vor avea la dispoziție 30 de zile pentru a-și prezenta moțiunile”, a precizat Flutur.
El a arătat că discuția cu Ludovic Orban a fost una „sănătoasă, la firul ierbii”, uneori incomodă, dar benefică pentru partid. Liderul PNL Suceava a afirmat că la Conferința națională din cadrul PNL din data de 17 iunie a.c. vor participa circa 5.000 de liberali, iar după acest moment, PNL trebuie să-și clarifice „condiția națională”, linia doctrinară și să treacă la o opoziție fermă.
„Eu îmi asum să candidez pentru președinția PNL Suceava, iar filiala noastră să aibă un cuvânt important de spus pentru viitor în cadrul partidului”, a subliniat Flutur.
El a mai spus că viitorii delegați ai PNL Suceava la Conferința Națională de alegeri vor avea libertatea să aleagă așa cum consideră de cuviință.