Alegeri locale

Gheorghe Flutur: PNL Suceava are liste de candidați în toate cele 114 localități ale județului Suceava

Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur
Liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că liberalii au liste de candidați în toate cele 114 localități ale județului. Gheorghe Flutur a precizat că PNL Suceava intră optimist în aceste alegeri locale și cu motoarele turate la maximum. „În total avem 2.024 de candidați la aceste alegeri locale și susținem candidați pentru toate cele 114 primării. Avem candidați foarte buni, care au argumentele necesare pentru a fi votați de cetățenii județului. Am fost primii care am depus candidaturile la Consiliul Județean Suceava și la Primăria Suceava. Plecăm optimiști la drum pentru că administrația liberală de la Suceava este dată ca model alături de cele din Cluj, Bihor sau Arad, ca organizații performante și ca model de bună practică”, a declarat Gheorghe Flutur.
El a precizat că în această perioadă de precampanie a avut deja întâlniri cu cetățenii din 92 de localități ale județului. „În fiecare zi parcurgem localități, ne întâlnim cu organizațiile și cu foarte multă lume. Și în același timp pregătim pe 10 mai începerea campaniei electorale și, la Suceava, vom debuta cu lansarea candidaților și a programului meu pentru următorul mandat și oferta liberală pentru Suceava. Sunt optimist și vreau să mulțumesc tuturor celor care au semnat pentru susținerea liberalilor. Îi încredințez pe suceveni că vom face tot ceea ce am promis și îi îndemn să aibă încredere în candidații noștri. PNL este un partid serios și este pregătit și de această dată la startul de campanie”, a declarat Gheorghe Flutur.

Recomandări

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Consiliul Județean Suceava va aloca 400.000 de lei pentru cinci localități aflate în dificultate financiară

Ras de comuniști de pe turnul cu ceas, Sfântul Gheorghe și-a reluat locul pe fațada Palatului Administrativ din Suceava

Ioan Balan vrea să afle de la ministrul Mediului câte proiecte de împădurire s-au implementat în județul Suceava pe fonduri europene