Vicepreședintele provizoriu al PLD, senatorul Gheorghe Flutur, susține că obligația “refondării” Alianței DA aparține PLD și PD, în acest moment PNL aflându-se în afara construcției politice întrucât este “vizibil” alături de PSD.
Vicepreședintele provizoriu al PLD a declarat, ieri, într-o conferință de presă la Craiova, că noua formațiune politică militează pentru “coagularea dreptei” într-un proiect politic fără “termen de garanție”, așa cum este Alianța DA.
“Proiectul Alianței expiră în 2008. Noi ne dorim o construcție pe termen lung și în care toate partidele care intră să-și păstreze identitatea doctrinară. Proiectul de coagulare a dreptei politice românești trebuie făcut de PD și PLD”, a spus Flutur.
El consideră că PNL a trădat Alianța DA, fiind “vizibil” alături de PSD. “În 22 decembrie, Guvernul Tăriceanu a emis o hotărâre în care dă peste 1.000 de miliarde către primăriile care aparțin PSD. Petrul PNL, PSD a devenit aliatul de serviciu și nu asta este soluția de întărire a relațiilor cu PD”, a mai spus Flutur.
Senatorul apreciază că, în ultimul an, PNL a dat mai multe semnale de “divorț” față de PD, iar în aceste condiții obligația “refondării” Alianței DA aparține PLD și PD. “Noi suntem parte a Alianței pentru că am participat la crearea ei. Avem obligația de a refonda alături de PD această construcție politică”, a mai declarat Flutur.
El susține că, în perioada următoare, vor veni către Partidul Liberal Democrat mai mulți parlamentari, spre “neliniștea unora”. “Avem două grupuri parlamentare egale ca număr cu cele ale PC sau UDMR. De altfel, PD a anunțat că nu se va duce să împrumute voturi din exterior. O să mai vină parlamentari în zilele următoare, spre neliniștea unora. Dacă sunt oameni de calitate și vor îndeplini criteriile, le vom acorda tuturor azil politic”, a adăugat Flutur.






